Ce este apa infuzată și cum o prepari. Beneficiile unei băuturi simple care câștigă tot mai mult teren

Ce este apa infuzată și cum o prepari. Beneficiile unei băuturi simple care câștigă tot mai mult teren

Aromată, mult mai gustoasă decât apa obișnuită, apa infuzată câștigă tot mai mult teren. Specialiștii spun că apa în care sunt infuzate legume sau fructe are și câteva beneficii pentru sănătate.

Apa infuzată, o metodă ideală pentru hidratarea zilnică FOTO Shutterstock

Pentru că are un gust mai bun, probabil vei consuma mai multă. În acest mod vei fi hidratat corespunzător, lucru care va ajuta la menținerea ritmului alert al metabolismului. Conform doc.ro , apa infuzată te va ajuta să arzi caloriile într-un ritm accelerat.

Totodată, apa infuzată este recomandată a fi consumată în mod regulat pentru a reuși să reduci apetitul. Se cunoaște faptul că hidratarea reglează tranzitul intestinal, combatând constipația. Însă, apa infuzată este la fel de benefică pentru sănătatea digestivă precum apa normală.

Specialiștii spun că nivelul de deshidratare de aproximativ 1% poate scădea semnificativ starea de spirit, poate reduce durata de concentrare și poate provoca dureri de cap.

Un studiu a analizat adulții care au consumat mai puțin de 1,2 litri de apă pe zi. Când și-au mărit consumul de apă la 2,5 litri pe zi, aceștia au fost mai fericiți, au avut mai multă energie și s-au simțit mai calmi.

Care este cea mai populară combinație

Probabil cea mai populară apă infuzată este apa cu lămâie. Pentru a o prepara umple un recipient cu apa plată, adaugă câteva felii de lămâie, precum și câteva cuburi de gheață. Dacă vrei să potențezi aroma , completează totul cu câteva frunze de mentă proaspătă, pe care le poți zdrobi înainte de a le pune în apă, astfel încât aroma să fie eliberată.

La fel poate fi preparată și apă infuzată cu ghimbir, amestecând câteva felii din această legumă, tăiate subțiri, într-o carafă cu apă. Avantajul acestei ape infuzate este că aceasta combate senzația de greață, precum și răul de mișcare.

Și cu castravete se poate prepara apa infuzată, alături de cuburi de gheață. Dacă dorești, poti adăuga și câteva felii de lămâie pentru potențarea aromei.

Apa infuzată cu fructe de pădure

Umple un recipient cu apă, apoi completează cu câteva fructe de pădure tăiate pe jumătate – astfel încât aroma acestora să fie eliberată.

Iată și alte combinații populare de rețete de apă de detoxifiere: mure și portocale, pepene verde și mentă, portocală și lămâie, căpșuni și busuioc, măr și scorțișoară. Apa infuzată poate fi pregatită cu orice fructe, legume sau plante îți dorești. Aceasta poate fi consumată pe tot parcursul zilei, în orice cantitate.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce se întâmplă? / Bombardiere strategice americane B-52H au înconjurat enclava rusă Kaliningrad de la Marea Baltică

2 Horoscop joi, 30 mai. Racii sunt prea curioşi, iar fecioarele nu se pot concentra

3 N-o să vă vină să credeți, dar acest articol a fost publicat în revista SRI...

4 VIDEO Surpriză de proporții, drona care ar fi lovit radarul din Rusia ar fi de fabricație portugheză

5 O lege mai mult decât interesantă promulgată de președintele Iohannis...