Ce este sindromul impostorului. Un psiholog lămurește comportamentul elevului care și-a înjunghiat profesoara

Ce este sindromul impostorului. Un psiholog lămurește comportamentul elevului care și-a înjunghiat profesoara

Anchetatorii cred că elevul de 16 ani care și-a înjunghiat profesoara la Colegiul Național „Ion Creangă” suferă de sindromul impostorului. El riscă acum o pedeapsă de maximum șapte ani de închisoare.

Elev - arhiva foto

Cazul profesoarei injunghiate de un elev de clasa a X-a continuă să fie analizat de experți din toate punctele de vedere. Cele mai multe discuții se poartă în jurul comportamentului elevului de 16 ani despre care surse din anchetă spun că ar suferi de sindromul impostorului. Cu alte cuvinte, băiatul era lăudat mereu și văzut de cei din jur ca un elev excelent. Însă, spun specialiștii, el își dorea să nu mai fie considerat așa.

„Cum se ajunge să degenereze atât de tare un astfel de comportament? Cred că nu vine doar pe fondul sindromului Impostorului, dar în psihologie se vorbeşte despre faptul că atunci când lauzi excesiv un copil, fără să vină cu adevărat pe o sursă de ceea ce simţi cu adevărat, ceea ce se întâmplă cu adevărat, presiunea este mult mai mare”, explică psiholoaga Gabriela Maalouf la Observator .

Ea spune că, în loc să lăudăm exagerat copiii ori de câte ori fac ceva, putem să le lăudăm efortul şi munca. „Da, am văzut că ai colorat cu multe culori, felicitări. Astăzi ai făcut natură, mâine ai făcut altceva, ai făcut proiectul, am văzut că ai vorbit cu colegii", sunt exemple de laude cu care putem încuraja copiii, spune psiholoaga.

Altfel, aceste forme de laudă, de recompensă, nu fac decât să pună presiune pe om, în general, nu doar pe copil, dar pe copil cu precădere, pentru că nu are atât de multe filtre sociale şi creierul nu este foarte bine dezvoltat”, adaugă Gabriela Maalouf.

Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi crede că gestul elevului ar fi putut avea la bază o presiune a familiei privind situația lui școlară. „Noi părinții punem presiune pe copii, exagerăm cu aceste note și probabil că unii dintre ei încearcă efectiv să își apere teritoriul în cadrul familiei”.

Părintele mai subliniază că este nevoie de o anchetă în cazul „familiei elevului, pentru a se vedea care sunt cazurile care au dus la acțiunile lui. Poate fi vorba de alcool, de violență, ceea ce a făcut el este un efect, iar noi trebuie să știm cauza”.

Ce este sindromul impostorului

Pauline Clance and Suzanne Imes , doctori în psihologie, au fost primele care au stabilit termenul de „sindromul impostorului” în 1978. Studiul lor a inclus studente eminente care se îndoiau de capacităţile şi abilităţile lor de a-şi menţine succesul .

Participantele au recunoscut preocupări legate de performanţa lor, precum şi tema de a fi demascate pentru incompetenţă în special în următoarele arii: examenele, vorbitul în public, oferirea unei opinii pe un anumit subiect. Studiul observă cum, în ciuda numeroaselor dovezi ale competenţei acestor femei, starea retrăită interior era teama profundă că sunt impostoare, lucru care declanşa o mulţime de nesiguranţe.

Sindromul impostorului înseamnă să ne gândim deseori că nu ştim dacă, atunci când am reuşit în ceva ce ne-am propus, când am avut succes şi am primit aprecierea altora, la mijloc a fost norocul, o conjunctură favorabilă, o greşeală (din partea celorlalţi) sau chiar favoritismul.

Avem dificultăţi în aprecierea propriei valori, a muncii depuse, a rezultatelor obţinute în urma eforturilor proprii. În loc să ne bucurăm de reuşită, atenţia celorlalţi ne face să ne simţim vulnerabili , să ne concentrăm pe lipsurile noastre, nu pe calităţi, să ne subevaluăm, să previzionăm negativ viitorul „totul se va schimba când vor realiza că nu sunt atât de bun”.

Practic, odată cu succesul, creşte şi teama de eşec. Cu siguranţă ştim cazuri (sau poate chiar noi am fost în această situaţie) în care, după un succes, persoana respectivă pare să se fâstâcească, să facă gafe, să evite anumite acţiuni, chiar să se retragă din interacţiuni.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...