Ce informații de ultimă oră au împins Israelul la război cu Iranul
Analizăm informațiile secrete despre armele nucleare ale Iranului, scrie The Economist .
<< Când Israelul a lansat războiul împotriva Iranului, pe 13 iunie, a făcut-o pe baza unor informații pe care le-a prezentat drept dovezi că Iranul a ajuns la un „punct fără întoarcere” în căutarea sa pentru o armă nucleară. Aceste dovezi au mobilizat propriul aparat de securitate al Israelului să susțină un atac imediat. Informațiile au fost prezentate Americii și altor parteneri occidentali, jucând, cel mai probabil, un rol important în procesul lor decizional privind susținerea sau chiar participarea la război. The Economist nu a văzut direct materialele, dar a obținut informații exclusive de la o sursă autorizată, oferind o perspectivă asupra dosarelor Israelului, așa cum au fost ele împărtășite aliaților, și asupra afirmațiilor legate de uraniul îmbogățit și accelerarea programului nuclear iranian. Unele dintre detalii sunt deja cunoscute; altele sunt noi. Aceste afirmații sunt controversate, serviciile de informații ale unor țări occidentale manifestând prudență față de iminența amenințării iraniene, iar în cadrul administrației președintelui Donald Trump apar semne de diviziune. Raportul nostru oferă context în legătură cu aceste dispute.
Am înțeles că informațiile prezentate de Israel includ o relatare detaliată despre un efort recent, mai urgent, al oamenilor de știință iranieni în direcția „militarizării”, adică a creării unui dispozitiv nuclear exploziv. Dosarul oferă două dovezi-cheie raportate în sprijinul acestei afirmații. Prima este că o echipă de oameni de știință iranieni a ascuns o cantitate de material nuclear al cărui nivel de îmbogățire nu este clar și care nu este cunoscut de inspectorii Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), organism de supraveghere al ONU (la 9 iunie, AIEA a evaluat că Iranul deținea oficial peste 400 kg de uraniu îmbogățit la un nivel ridicat). A doua dovadă raportată este că oamenii de știință și-au accelerat activitatea și urmau să se întâlnească cu comandanți ai corpului de rachete al Iranului, aparent pentru a pregăti viitoarea „cuplare” a unui focos nuclear cu o rachetă.
O mare parte dintre cercetările și activitățile anterioare ale Iranului legate de armele nucleare era deja cunoscută publicului. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a publicat mai multe rapoarte care documentează acest lucru, bazându-se parțial pe informații furnizate de Israel și alte țări. În 2018, o echipă de la Universitatea Harvard a publicat, de asemenea, propria analiză a documentelor iraniene sustrase de Israel. Luate împreună, aceste surse descriu un efort amplu și susținut al Iranului pentru fabricarea unui miez de uraniu destinat unei bombe, explozibilii necesari pentru implozia acelui miez – în scopul declanșării unei reacții în lanț – și un program pentru montarea unei încărcături sferice pe racheta balistică Shahab-3 a Iranului. Într-un raport publicat pe 31 mai, AIEA a notat că, în 2003, Iranul plănuia să efectueze ceea ce Institutul pentru Știință și Securitate Internațională, un think tank, numește un „test la rece” – o armă nucleară simulată care folosește uraniu natural sau epuizat în loc de uraniu de calitate militară.
Evaluările serviciilor de informații israeliene reiau o parte din aceste informații. Ele susțin că un grup de oameni de știință iranieni a desfășurat cercetări, atât la vedere, cât și ascunse, legate de arme nucleare, de-a lungul mai multor ani. Acest efort a făcut inițial parte din programul oficial iranian de cercetare în domeniul armelor nucleare, cunoscut sub numele de AMAD, care a fost închis în 2003, probabil din cauza temerii de un atac american. Se consideră că activitatea cercetătorilor a continuat în cadrul Organizației pentru Inovație și Cercetare în Apărare a Iranului (cunoscută și sub acronimul persan SPND), sub acoperirea activităților în domenii precum dezvoltarea de vaccinuri anti-Covid-19 și tehnologia laser. Unul dintre puținii non-cercetători care erau la curent cu această activitate a fost generalul-maior Mohammad Bagheri, care, în calitate de șef al Statului Major al armatei iraniene, avea autoritate atât asupra forțelor armate regulate, cât și asupra Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC).
Totuși, dosarele serviciilor de informații israeliene conțin și informații care, dacă sunt corecte, sunt cu adevărat noi. Ele indică faptul că, în urmă cu aproximativ șase ani, oamenii de știință au format un „Grup Special de Progres” secret, sub conducerea fostului director al programului AMAD, Mohsen Fakhrizadeh. Scopul acestui grup era să pregătească terenul pentru un proces mult mai rapid de militarizare nucleară, în cazul în care liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, ar fi decis să grăbească obținerea bombei. Fakhrizadeh a fost asasinat de Israel în noiembrie 2020. Pe 13 iunie, în primele ore ale războiului, guvernul israelian a publicat diapozitive care descriau acest context. Însă ni s-a spus că Israelul a împărtășit și evaluări suplimentare cu aliații săi, evaluări care sugerează că Grupul Special de Progres și-a intensificat cercetările la sfârșitul anului trecut. Iranul avea acum un nou stimulent pentru a accelera drumul către arma nucleară: se resimțea din cauza impactului limitat al atacurilor sale cu rachete asupra Israelului, al slăbirii apărării sale aeriene în urma loviturilor israeliene din octombrie 2024 și al colapsului grupărilor aliate, Hamas și Hezbollah, în Gaza și Liban.
În fine, serviciile de informații israeliene susțin că fusese programată o întâlnire între oamenii de știință implicați și comandanții forțelor aeriene ale IRGC, responsabili cu rachetele balistice. Informațiile împărtășite de Israel aliaților săi afirmă că această întâlnire propusă reprezenta un „Rubicon” – momentul în care comandanții rachetelor urmau să fie informați pentru prima dată despre program, ceea ce sugerează că planificarea procesului de „cuplare” a unui dispozitiv nuclear cu un focos balistic era pe cale să înceapă. Iranul mai desfășurase activități similare în trecut – în 2011, AIEA menționa că Iranul efectuase simulări pe calculator pentru a evalua cum ar rezista o „încărcătură sferică”, precum un focos nuclear, la solicitările unui zbor balistic. Miniaturizarea și integrarea unui focos nuclear într-o rachetă reprezintă însă sarcini extrem de complexe, care ar putea necesita în continuare un timp semnificativ pentru a fi stăpânite de Iran.
Noile afirmații ale Israelului vin într-un context în care comunitatea americană de informații este deja divizată în privința amenințării iraniene. În martie, Tulsi Gabbard, directoarea comunității de informații a SUA – cunoscută de mult timp ca o opozantă a unui război cu Iranul – a reiterat ideea că Iranul nu construiește o armă nucleară. În ultimele zile, publicații precum Wall Street Journal, New York Times și CNN au relatat că agențiile americane de informații privesc cu scepticism noile afirmații israeliene. Pe 17 iunie, Rafael Grossi, directorul general al AIEA, a declarat că agenția sa nu a primit „dovezi ale unui efort sistematic de a trece la armă nucleară”, deși cu o săptămână înainte AIEA confirmase că Iranul „nu a declarat materiale nucleare și activități asociate” în trei locații nedeclarate din țară.
Totuși, Donald Trump pare să fi fost influențat de perspectiva israeliană. Pe 17 iunie, el a declarat: „Nu-mi pasă ce a spus ea”, referindu-se la Tulsi Gabbard. „Cred că erau foarte aproape să aibă una [o bombă]”. David Albright, fizician nuclear american și expert în arme, consultat frecvent de agențiile de informații, afirmă că majoritatea afirmațiilor din recentele dosare israeliene sunt „în general acceptate în comunitățile de informații [occidentale]”. Totuși, el recunoaște că unele informații sunt noi pentru el — cum ar fi deturnarea de material nuclear și sugestia unei întâlniri iminente cu forțele de rachete. El mai spune că și analiștii americani de informații sunt de acord că Iranul a accelerat pregătirile pentru militarizare. În iulie anul trecut, directorul serviciilor naționale de informații a omis, într-un raport către Congres, formularea tradițională potrivit căreia Iranul „nu desfășoară în prezent activitățile esențiale pentru dezvoltarea unei arme nucleare testabile”, potrivit Wall Street Journal.
Chiar presupunând că dosarele Israelului sunt corecte din punct de vedere factual, încă există loc pentru ceea ce Albright numește „interpretarea faptelor”. Chiar dacă analiștii americani acceptă că Iranul are intenția de a obține bomba și și-a accelerat demersurile, ei pot să nu fie de acord că a depășit un prag critic sau că amenințarea este cu adevărat iminentă. Între timp, spune Albright, israelienii „ar putea crede că lucrurile se desfășoară mai rapid și sunt îngrijorați de propria capacitate de a detecta și reacționa la timp”. Oficialii israelieni obișnuiau să prezinte estimările privind eforturile nucleare ale Iranului în termeni de luni sau ani. De la începerea războiului, vorbesc despre „punctul fără întoarcere” — acel moment în care Israelul nu ar mai fi capabil să oprească o cursă iraniană spre obținerea bombei. Prim-ministrul Israeulului, Benjamin Netanyahu, avertizează de zeci de ani asupra amenințării iraniene. Asta înseamnă că există un risc de bias prin confirmare. Totuși, poziția comunității israeliene de informații este unitară și în concordanță cu poziția guvernului. Poate că a fost supusă presiunii politice, dar în trecut s-a aflat în dezacord cu Netanyahu și alți premieri pe tema dosarului nuclear. Acum, însă, susține războiul.
Fizica nucleară este o știință. Evaluarea informațiilor de intelligence nu este o știință, dar are consecințe enorme în lumea reală. În 2003, America și aliații săi au pornit războiul din Irak pe baza unor evaluări greșite privind presupusele arme de distrugere în masă. În lovitura de deschidere a războiului, pe 13 iunie, Israelul a asasinat oameni de știință și oficiali-cheie. Instalații nucleare au fost bombardate. Israelienii susțin că au eliminat pericolul iminent al unei grabe iraniene spre înarmare nucleară. Totuși, întârzierea cu ani de zile a programului nuclear iranian depinde și de distrugerea – sau cel puțin deteriorarea semnificativă – a principalelor instalații subterane de îmbogățire a uraniului din Iran: cele de la Natanz și de la Fordow, aceasta din urmă nefiind încă lovită. Donald Trump ar putea decide că aceasta este o sarcină pentru America, indiferent de ceea ce spun serviciile sale de informații. >>
