Ce obligații au fost asumate în acordul Schengen semnat de România cu Austria ca să scape și de controalele rutiere în Spațiul Schengen

Documentul de acord obținut de G4Media, privind înțelegerea cu Austria pentru aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen, prevede o serie de obligații pe care fiecare parte și le-a asumat.

Cel mai important punct care trebuie consemnat e faptul că România trebuie să preia rapid migranții care i-au traversat țara, ajungând să ceară azil în Austria, în conformitate cu Acordul de la Dublin privind migrația.

Totodată un alt punct important care privește țara noastră, pentru admiterea completă în Schengen și pe cale terestră, prevede o scădere a migrației în Austria.

Concret, Documentul de acord prevede următoarele:

  • Colaborarea în vederea limitării mișcărilor secundare în conformitate cu dreptul Uniunii, în special prin angajamentul de a aplica rapid și cu diligență întregul acquis de la Dublin, prin preluarea imediată a tuturor solicitanților de azil pentru care Bulgaria și România sunt responsabili în conformitate cu Regulamentul Dublin (și cu viitorul regulament privind azilul și Regulamentul privind gestionarea migrației), fără nicio limitare (în special în ceea ce privește numărul de persoane care urmează să fie preluate în decursul unei luni), prin preluarea beneficiarilor de protecție internațională în BG și RO, precum și prin garantarea rapidă (max. 3 zile lucrătoare) la răspunsurile la cererile de preluare/preluare. În prezent, acest lucru este în special relevant pentru solicitanții de azil afgani și sirieni. CM 5950/23 4

„Prin aceasta, recunoaștem importanța unui sistem de azil operațional pentru funcționarea Schengen; în plus, transmitem semnalul că solicitanții de azil nu pot să își aleagă țara de destinație și că cererea lor de azil va fi procesată de către statul membru responsabil”, se precizează în Document.

  • Desfășurarea de consilieri în materie de documente (inclusiv consilieri austrieci) pentru zborurile relevante la aeroporturile din Bulgaria și România; controale prin sondaj la sosirea în Austria, în conformitate cu dreptul Uniunii.
  • Angajamentul de a discuta în 2024 despre un Spațiu Schengen funcțional și despre pregătirile lucrărilor pregătitoare pentru măsuri compensatorii la frontiera dintre România și Bulgaria.

Citește integral Acordul Romania Bulgaria Austria pe Schengen


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă