Ce reguli are de respectat Dan Diaconescu în arestul la domiciliu

Cercetat pentru act sexual cu un minor și folosirea prostituţiei infantile, Dan Diaconescu a fost trimis în arest la domiciliu de judecătorii din Constanța, iar fostul patron al OTV are niște reguli stricte de respectat

image

Conform instanței , acesta are „obligaţia de a nu părăsi imobilul situat în București (adresa de domiciliu-n.red.) fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. (2) Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoanele vătămate TA și TA sau cu membrii de familie ai acestora, respectiv cu martorii(...). În baza art. 221 aliniat (4) Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”.

Pe lângă aceste obligaţii, Judecătoria Constanţa mai putea dispune şi ca Dan Diaconescu să fie supravegheat prin sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME), adică să poarte o brăţară electronică, pe toată durata arestului la domiciliu, dar magistrații au considerat că nu este necesară această măsură cu toate că în București operează deja acest sistem.

image

Reamintim că vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a cerut instanţei să emită un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pe numele lui Dan Diaconescu, care este cercetat pentru act sexual cu un minor și folosirea prostituţiei infantile, dar judecătorii au decis plasarea acestuia în arest la domiciliu. Procurorii au anunţat că au contestat decizia Judecătoriei Constanța. Dosarul va ajunge la Tribunalul Constanţa, care va da verdictul definitiv asupra măsurilor preventive, în cazul lui Diaconescu.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Asta ar fi Armaghedonul” / 4,5 milioane de americani, surprinși de mesaj după ce un senator SUA a scris că Trump a pierdut controlul

2 Avertisment sumbru al generalului care a adus SUA în România: Sunt convulsiile de dinaintea unui nou război mondial

3 Ce se întâmplă? / Miliardarul american Peter Thiel a lansat duminică o serie de conferințe cu ușile închise la Roma despre Antihrist

4 Cât mai are România de recuperat din împrumuturile acordate de Nicolae Ceaușescu. Irakul și Mozambicul și-au plătit o parte din datorii

5 AUDIO Georgescu a recunoscut întâlnirea / Fugarul Sebastian Ghiță a spus într-o înregistrarea audio că „voievodul” l-a vizitat la Belgrad în 2021 pentru…