Autoritățile iraniene au oprit internetul pe 8 ianuarie, iar în umbra blackout-ului forțele de securitate au lansat o represiune fără precedent. Mărturii ale oamenilor și imagini care circulă pe rețelele de socializare indică un masacru care ar putea fi cel mai sângeros din ultimele decenii.

Donald Trump a declarat miercuri că uciderea protestatarilor s-a oprit. Președintele american ar fi amânat decizia de a ataca Iranul pe fondul întrebărilor privind momentul potrivit pentru o operațiune militară și riscurile de represalii asupra aliaților. Forțele de securitate declanșaseră, începând de la sfârșitul săptămânii trecute, un val de violență fără precedent, care – potrivit iranienilor contactați de The Wall Street Journal – a lăsat o stare apăsătoare de teamă în multe orașe.

Iranul a desfășurat represiunea care a avut loc pe 8 ianuarie sub acoperirea întreruperii internetului și a perturbării masive a serviciilor de telefonie, ceea ce face dificilă evaluarea dimensiunii reale a represiunii. Organizațiile pentru drepturile omului încearcă să alcătuiască un bilanț complet al victimelor, strângând dovezi care includ imagini cu saci mortuari și mărturii ale rudelor, personalului medical și altor martori oculari.

Însă relatările martorilor despre violențe localizate, precum și estimările făcute de organizații pentru drepturile omului și de servicii de informații indică un nivel de vărsare de sânge care depășește cu mult bilanțurile protestelor anterioare, indiferent de cifra finală a morților.

Masacrul de pe 8 ianuarie

În după-amiaza zilei de 8 ianuarie, spre seară, iranieni furioși au ieșit în număr mare pe străzi în întreaga țară – de la Teheran la Isfahan, de la orașul religios Mashhad la zeci de orașe și localități mai mici – scandând și scriind cu spray-ul slogane care cereau căderea Republicii Islamice și „Moarte dictatorului”.

De această dată, forțele regimului erau pregătite să joace un rol mult mai letal în reprimarea protestelor. Corpul Gardienilor Revoluției Islamice și miliția voluntară Basij, îmbrăcată în civil, au fost desfășurate în număr mare în toată țara, adesea înarmate cu puști de asalt Kalașnikov. Într-un caz din vestul Teheranului, forțele de securitate au fost văzute cu o mitralieră grea montată pe o camionetă.

Pe 8 ianuarie, Robina Aminian și-a terminat cursurile la Colegiul Shariati pentru femei din Teheran în jurul orei 19.00 și s-a alăturat unui grup de protestatari anti-regim nu departe de campus.

Iranienii protestau de peste o săptămână, dar Aminian știa că acea zi avea să fie diferită. Protestele deveniseră tot mai ample și se extindeau în tot mai multe orașe, iar apelurile la schimbarea regimului deveneau tot mai puternice. Președintele Trump amenințase că va interveni dacă forțele de securitate vor începe să tragă. În plus, Reza Pahlavi, fiul exilat al șahului detronat, îi îndemnase pe iranieni să iasă în stradă la ora 20.00, începutul weekendului iranian.

„Pur și simplu trag în ei, îi omoară”

De la campus, Aminian a plecat cu un grup de prieteni pentru a se alătura unui protest. Punctul de cotitură a venit în jurul orei 20.30. Atunci autoritățile iraniene au oprit internetul la nivel național și au intensificat represiunea, potrivit martorilor, rudelor victimelor și organizațiilor pentru drepturile omului.

„Suntem destul de siguri că, începând de joi seara târziu, a avut loc un masacru în toată țara”, a declarat Hadi Ghaemi, director executiv al Centrului pentru Drepturile Omului din Iran, cu sediul la New York. „Era un adevărat teatru de război. ”

Un videoclip filmat în acea seară în cartierul Nazi Abad – aflat în apropierea școlii lui Aminian – arată protestatari blocați într-o alee, în timp ce se aud focuri de armă. „Nu-i lasă să plece”, spune o voce din înregistrare. „Pur și simplu trag în ei, îi omoară.”

Mama lui Aminian se afla acasă, în Kermanshah, un oraș kurd din vestul Iranului, când i-a sunat telefonul. Era o prietenă a fiicei sale. I-a spus că Aminian fusese ucisă. Mama a sărit imediat în mașină împreună cu soțul ei și au pornit spre Teheran, potrivit lui Nezar Minouei, unchiul tinerei.

Părinții au ajuns în capitala Iranului vineri dimineață devreme. Și-au găsit fiica printre sute de trupuri. Fusese împușcată în ceafă. Multe dintre celelalte victime erau, de asemenea, tinere, cu răni la gât și la față.

Trupurile trebuiau să rămână acolo unde erau. Mama a ignorat ordinul și a luat pe ascuns corpul fiicei sale. Au condus timp de șase ore cu trupul neînsuflețit pe bancheta din spate, plângând tot drumul.

Violențe extinse în toată țara

Scene similare de violență s-au petrecut în întreaga țară în acea zi, potrivit unei jumătăți de duzină de martori contactați de Journal, organizațiilor pentru drepturile omului și unor videoclipuri verificate de Storyful.

În Mashhad, cel mai sfânt oraș al Iranului, printre victime se numără Mahdi Salahshoor, un sculptor cunoscut, în vârstă de 50 de ani, tată a doi copii. El a fost împușcat cu o armă Kalașnikov în noaptea de 8 ianuarie, potrivit unui membru al familiei contactat de Journal. Salahshoor era nemulțumit de viața sub Republica Islamică și se îngrijora adesea de viitorul pe care îl vor avea fiul și fiica sa, a spus ruda.

În orașul-port Bushehr, un soț și o soție au fost uciși prin foc direct de armă în apropierea unei moschei, potrivit organizației Hengaw, cu sediul în Norvegia, care monitorizează victimele. Cei doi au lăsat în urmă doi copii mici. În Karaj, un mare oraș industrial la vest de Teheran, protestatari au fost văzuți fugind de focurile de armă joi noaptea târziu.

„Viața era relativ normală până în jurul orei 20.00, joi seara, când a fost tăiat internetul”, a spus un medic într-o relatare împărtășită de Centrul pentru Drepturile Omului din Iran.

Locuitorii au descris o atmosferă extrem de înfricoșătoare și tensionată în capitală, cu revolte mult mai răspândite și mai violente decât înainte. O persoană a spus că, atunci când s-a apropiat de fereastră ca să vadă ce se întâmplă pe stradă, polițiștii de afară au luminat-o cu lanternele în ochi și, prin difuzoare, au avertizat oamenii să stea departe de ferestre.

Peste 2.600 de decese confirmate

Estimările privind numărul morților variază foarte mult, de la câteva sute – recunoscute de ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, într-un interviu acordat miercuri Fox News – până la câteva mii, potrivit unor organizații pentru drepturile omului și servicii de informații.

Un grup cu sediul în SUA a declarat că a confirmat peste 2.600 de decese și mai mult de 18.400 de arestări de la izbucnirea protestelor, la sfârșitul lunii decembrie. Acest lucru ar face ca actuala represiune să fie cea mai sângeroasă din Iran de la anii ’80, când guvernul a executat mii de deținuți politici în procesul de consolidare a puterii după revoluția din 1979. Doar în 1981, peste 2.600 de persoane au fost ucise, potrivit Amnesty International.

Persoane contactate de Journal au declarat că au văzut mase de cadavre în morgi și cimitire și cred că bilanțul real al victimelor este mai mare decât cel recunoscut de autorități.

Imagini verificate din mai multe părți ale țării arată iranieni care își caută rudele dispărute în morgi improvizate sau supraaglomerate. La o morgă din sudul Teheranului, videoclipurile arată că nu era suficient spațiu pentru toți morții: trupuri acoperite cu giulgiuri albe erau întinse pe stradă, în fața clădirii. Unele cadavre au fost aduse în bena unor camionete. Guvernul a dat vina pe „huligani” pentru decese. Organizațiile pentru drepturile omului au spus că era vorba despre protestatari uciși cu gloanțe reale.

Represiunea feroce a forțelor de securitate a reușit să-i scoată pe demonstranți de pe străzi în unele orașe, iar unii locuitori vorbesc despre o liniște stranie după zile de violențe în escaladare. Familiile își îngroapă morții – atât cât li se permite.

Autoritățile nu au permis familiei lui Aminian să organizeze o ceremonie de doliu, au spus rudele. Robina Aminian a fost îngropată într-un mormânt nemarcat, lângă Kermanshah, vinerea trecută. Când mama ei s-a întors acasă, a găsit membri ai forțelor de securitate parcați în fața locuinței și a decis să se mute în altă parte.

„Mama nu mai poate merge nicăieri acum”, a spus unchiul ei, Nezar Minouei. „O urmăresc ca o umbră.”