Ce să nu faci niciodată în avion, cel mai murdar loc. Nu e toaleta. Mici secrete de la un însoțitor de zbor VIDEO

Ce să nu faci niciodată în avion, cel mai murdar loc. Nu e toaleta. Mici secrete de la un însoțitor de zbor VIDEO

Călătoria cu avionul trebuie să țină cont de câteva reguli de bun-simț. deși sunt multe secrete pe care pasagerii nu le știu. Un însoțitor de zbor a dezvăluit de ce nu trebuie să alegi locul de la geam dacă vrei să dormi.

Conform publicaţiei The Sun, citată de digi-world.tv nu e indicat deloc să te sprijini de geam. Fereastra este cele mai murdar loc din avion, deoarece toți oamenii se sprijină de ele, în încercarea de a adormi în timpul călătoriei lor.

Dezvăluirea a fost făcută de Tommy Cimato pe TikTok, alături de alte câteva mici secrete pe care trebuie să le știe oricine călătorește cu avionul. „Nu ești singurul care a făcut asta și nu știi câte persoane sau copii și-au șters mâinile sau alte lucruri pe toată fereastra”, a spus Timmy în clipul său. De asemenea, acesta a mai precizat ce trebuie să știe pasagerii:

1. Nu merge desculț prin cabina avionului! Podeaua este foarte murdară.

2. Nu te ridica în timpul turbulențelor!

3. Nu atinge cu mâna goală butonul de tras apa la toaletă! Folosește un șervețel.

4. Bea apă în timpul zborului!

5. Nu purta pantaloni scurți în timpul zborului! Tot din motive de igienă e mai bine să fii îmbrăcat complet.

Acestea nu sunt singurele lucruri pe care le-au dezvăluit însoțitorii de zbor. Pentru a face experiența plăcută pentru toți cei aflați la bord, Sara Nelson, președinte al Asociației însoțitorilor de zbor, a împărtășit sfaturile sale publicației TODAY, dezvăluind cinci lucruri pe care însoțitorii de bord nu și-ar dori să le facă pasagerii.

1. Fiți amabili cu echipajul!

Însoțitorii de zbor știu o mulțime de lucruri, dar nu suntem cititori de gânduri”, a explicat Nelson.

De exemplu, atunci când însoțitorul de bord merge pe culoar pentru a vă lua comanda de băutură, încercați să fiți cât mai specific posibil pentru a le ușura misiunea. Dacă vrei o cafea, menționează dacă o vrei neagră, cu lapte și zahăr.

Dar în mod special, scoate-ți căștile pentru un minut și fii atent”, a adăugat ea.

La urma urmei, ultimul lucru pe care și-l dorește însoțitorul de bord este să îți atragă atenția în timp ce ești captivat de alte lucruri. Și, în plus, fii amabil cu echipajul, nu te costă nimic.

2. Nu tratați avionul ca pe propria casă

Sara Nelson îi roagă pe pasageri să nu se descalțe în timpul zborului. „Acest lucru se întâmplă tot timpul”, spune femeia.

Poate părea o recomandare deplasată, dar Nelson a explicat de ce acest obicei murdar poate crea probleme.

Creează un conflict incredibil, este groaznic, poate emana un miros neplăcut și, de asemenea, te pui și pe tine într-o situație jenantă”, a spus ea.

3. Nu ocupați complet cotiera dacă nu vă aflați pe scaunul din mijloc!

Este greu să găsești pe cineva care preferă de fapt scaunul din mijloc, dar toți am rămas blocați acolo la un moment dat. Când te trezești pe scaunul de lângă culoar ori pe cel de la ferestră, Nelson recomandă să fii atent la pasagerul din mijloc.

Persoana de la ferestră are spațiu și are, de asemenea, o cotieră, iar persoana de lângă culoar – dacă nu există un cărucior de băuturi acolo se poate ridica,” a explicat ea.

Potrivit lui Nelson, studiile arată că 4 din 5 persoane cred că persoana din mijloc ar trebui să primească o cotieră.

4. Nu desfaceți centura de siguranță!

Indiferent dacă îți plac sau nu, centurile de siguranță sunt acolo pentru a te proteja, iar Nelson recomandă să le ții tot timpul, chiar dacă lumina centurii de siguranță este aprinsă sau stinsă.

Piloții fac o treabă foarte bună încercând să ne avertizeze când vin turbulențe, dar uneori apar fără niciun avertisment”, a spus ea.

Nelson a citat două zboruri recente în care pasagerii au fost răniți în timpul unor turbulențe. Unul a implicat un zbor Hawaiian Airlines în care 36 de persoane au fost rănite, inclusiv cu răni grave, în timp ce se aflau în drum spre Honolulu. „Este foarte grav. Ține centura de siguranță pusă!”, a spus ea.

5. Nu aduceți mâncare cu miros puternic!

În cele din urmă, Nelson a împărtășit o bună practică care se aplică și în cazul biroului: nu aduceți mâncare cu miros strident în avion.

„Nu vă aduceți salată de ouă sau ton”, a spus ea. „Suntem într-un mediu închis, cu aer recirculat. Acesta nu este un loc bun pentru a fi viciat”.

Cu toate acestea, dacă aduceți ceva delicios , cum ar fi cartofi prăjiți, Nelson a recomandat în glumă să aduceți „destul pentru echipaj”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”