Ce salariu uriaș poate câștiga un stomatolog în România: sume impresionante

Ce salariu uriaș poate câștiga un stomatolog în România: sume impresionante

Reprezentanții unei clinici de medicină dentară au dezvăluit veniturile pe care le realizează medicii, în funcție de experiență și specializare.

Un medic stomatolog ajunge să câștige 10.000 de euro pe lună FOTO Shutterstock

Un medic stomatolog angajat la un lanţ de clinici, cu zece unități deschise în toată țara, specializate în tratamente cu laser - o tehnologie de vârf, fără durere, poate ajunge să câștige chiar și până la 10.000 de euro pe lună, mult peste media veniturilor din acest sector. Aceste venituri sunt obținute în special de cadrele medicale cu experiență, specializate în chirurgie dentară sau ortodentiție, potrivit Observator News.

„Avem medici colaboratori care pot câștiga și până la 10.000 de euro într-o lună. Sunt cadre medicale specializate în chirurgie dentară, ortodonție, protetică sau paradontologie. Medicii specialiști din clinicile noastre lucrează în regim de colaborare, au un program normal de lucru - de 6-8 ore, dar avem și cadre medicale care lucrează part-time. Media veniturilor unui medic dentist în clinicile noastre se ridică la circa 5.000 de euro pe lună", a declarat Dr. Cristina Obreja, medic stomatolog certificat în utilizarea tehnologiilor cu laser și cofondator al lanţului de clinici.

Media de vârstă a cadrelor medicale din clinici este de 30-35 ani.

Cât câștigă un medic stomatolog la început de drum

Salariul brut al unui medic dentist aflat la începutul carierei cu experiență de 1-3 ani variază între 140.000 RON pe an (12.000 RON pe lună) și poate ajunge și la peste 250.000 RON pe an (peste 20.000 RON pe lună), pentru una de senior (cu peste 8 ani de experiență), potrivit datelor SalaryExpert.

Un raport al Salary Expert arată că trendurile din piața dentară, numărul tot mai ridicat al cererii de specialiști, dar și creșterea numărului de pacienți care au nevoie de tratamente specializate ar putea face ca veniturile medicilor stomatologi să crească cu aproximativ 40% în următorii 5 ani.

„Tehnologiile moderne pe care am reușit să le aducem pe piața din România nu doar că vor face experiența pacientului mai plăcută și mai ușoară, dar vor atrage tot mai mulți specialiști care își vor dori să renunțe la medicina tradițională și vor căuta o abordare holistică, axată pe eficiență și reușite. Investim constant în dezvoltarea clinicilor noastre, în echipe, în perfecționarea cadrelor medicale, pentru că trăim în secolul schimbărilor, iar medicina este printre sectoarele în care apar mereu noutăți”, a precizat, la rândul său, Ștefan Obreja, investitor și cofondator al clinicii.

Cât câștigă un medic stomatolog din Belgia

Statele Unite ale Americii , Belgia și Danemarca sunt țările cu cele mai mari salarii pentru medicii dentiști la nivel global. Opt din cele 10 țări din top se află, însă, în Europa.

Salariul mediu brut al unui medic dentist din SUA se ridică la peste 200.000 de euro pe an, al unuia din Belgia la circa 169.000 de euro pe an, în timp ce al unui medic dentist din Danemarca se ridică la 165.000 euro pe an.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?