Ce scrie presa STRĂINĂ despre protestele de la Bucureşti: "România: manifestaţie ANTIGUVERNAMENTALĂ după incendiul din club"

Principalele agenţii de presă internaţionale au relatat despre protestele desfăşurate marţi seară la Bucureşti, notând că mii de oameni cer demisia premierului Victor Ponta, a vicepremierului Gabriel Oprea şi a primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, după incendiul soldat cu 32 de morţi. 

"Mii de oameni protestează la Bucureşti, după incendiul din club soldat cu 32 de morţi", titrează agenţia de presă britanică Reuters.

"Mii de oameni au participat marţi la un marş prin Bucureşti, oprindu-se în faţa Guvernului, pentru a cere demisii după incendiul produs într-un club de noapte, soldat cu 32 de morţi şi zeci de răniţi aflaţi în stare critică", relatează Reuters.

"Manifestanţii cer demisia premierului Victor Ponta, a vicepremieruluiGabriel Oprea şi a primarului sectorului în care este situat Clubul Colectiv", adaugă Reuters.

"Ignorând apelurile la demisie, primarul Sectorului 4, Cristian PopescuPiedone, a anunţat că va construi un monument în faţa Clubului Colectiv", notează agenţia Reuters.

"România: manifestaţie antiguvernamentală după incendiul din club", titrează Agenţia France-Presse.

"Peste 13.000 de manifestanţi s-au adunat în faţa Guvernului pentru a cere demisia premierului social-democrat Victor Ponta şi a ministrului de Interne", scrie Agenţia France-Presse, explicând că incendiul soldat cu 32 de morţi este o "dramă naţională".

Peste 15.000 de manifestanţi s-au aflat marţi seară în Piaţa Victoriei şi în faţa Ministerului Afacerilor Interne, cerând demisia primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a premierului Victor Ponta şi a vicepremierului Gabriel Oprea.


populare
astăzi

1 Ce se întâmplă în Rusia? / Anomaliile observate de un corespondent din presa occidentală

2 „Jocurile din jurul lui Bolojan scufundă România” / Traian Băsescu, atac dur la clasa politică

3 Degringoladă în PSD / „Nu mă văd într-un partid cu Sorin Grindeanu la conducere. Uită-te în sondaje: cel mai mare partid este AUR”

4 Experiență de coșmar pentru o familie într-un resort din Hurghada, Egipt: dezastrul găsit în hotelul pentru care a plătit 4.000 de euro

5 Eugen Tomac ar fi fost propus premier de Nicușor Dan în fața partidelor. Președintele are și o variantă alternativă