Ce se întâmplă?/Atac cu drone asupra Moscovei/Un bărbat, împuşcat în timp ce se pregătea să lovească cu drone o bază militară

Garda Națională a Rusiei a anunțat vineri că a împușcat mortal un bărbat care pregătea lansarea unor drone purtătoare de grenade către o bază militară, în timp ce Ucraina și-a înmulțit operațiunile de acest fel după atacul spectaculos efectuat duminică asupra unor aerodromuri rusești; de asemenea, primarul Moscovei a anunțat vineri după-amiază doborârea a trei drone care ținteau capitala, relatează agențiile AFP și EFE.

Bărbatul ucis încerca să atace o bază militară în regiunea Riazan, la sud-est de Moscova, el a 'opus rezistență armată și a fost neutralizat', potrivit Gărzii Naționale ruse, care adaugă că un pistol și două drone echipate cu grenade și pregătite de lansare au fost găsite la fața locului.

În acest timp, antiaeriana rusă a doborât vineri după-amiază în regiunea Moscovei trei drone ucrainene, a declarat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin. De asemenea, agenția aeronautică rusă Rosaviatsia a anunțat închiderea temporară, din motive de securitate, a aeroporturilor Domodedovo și Jukovski, ambele situate la sud de Moscova.

Potrivit canalelor ruse de monitorizare a dronelor, un atac ucrainean cu drone este în desfășurare asupra mai multor regiuni din Rusia, inclusiv Kursk, Briansk, Riazan și Moscova.

Ucraina a reușit duminică cel mai semnificativ atac cu drone asupra armatei ruse, lovind aerodromuri situate la mii de kilometri depărtare de granița ucraineană și unde erau staționate în special bombardiere strategice Tu-95 și Tu-22.

Potrivit unor oficiali americani, au fost lovite în atacul de duminică până la 20 de avioane, iar aproximativ zece au fost distruse. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avansase un bilanț dublu. Dronele au fost introduse clandestin în Rusia și lansate din camioane parcate în apropierea aerodromurilor.

Mai devreme vineri Ucraina a revendicat bombardarea în timpul nopții a altor două baze aeriene ruse, în regiunile Saratov și Riazan, susținând că a reușit să distrugă un rezervor de combustibil.AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană