Ce se întâmplă?/Două cazuri cu doctori, care dau de gândit...

Ce se întâmplă?/Două cazuri cu doctori, care dau de gândit...

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au dispus trimiterea în judecată a unui medic craiovean, acuzat de ucidere din culpă ca urmare a culpei medicale, anunță GDS. Potrivit anchetatorilor, în timpul unei intervenţii chirurgicale, medicul ar fi provocat decesul unui pacient. Procurorii au mai dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de acelaşi medic, pentru alte trei infracţiuni asemănătoare.

Reprezentanţii IPJ Dolj anunţau, în aprilie 2023, reţinerea unui medic din cadrul Spitalului de Urgenţă Craiova, suspectat de comiterea a patru infracţiuni de ucidere din culpă ca urmare a culpei medicale.

La acea dată, oamenii legii au explicat că patru pacienţi ar fi decedat în urma unor intervenţii chirurgicale făcute de medicul craiovean

„În fapt, bărbatul, în calitatea sa de medic, în cadrul unei unități medicale din municipiul Craiova, este bănuit că ar fi efectuat patru intervenții chirurgicale, respectiv prelevarea de probe biopsice, ulterior intervenind decesul a doi bărbați de 76 și 77 de ani, din Craiova și Plenița, respectiv două femei, de 64 și 66 de ani, ambele din Târgu Jiu”, au explicat poliţiştii doljeni. Pe 11 aprilie, procurorii au dispus plasarea suspectului sub control judiciar a medicului.

Săptămâna trecută, procurorii au dispus trimiterea în judecată a medicului craiovean. Bărbatul a fost deferit justiţiei sub control judiciar.

”Medicul a efectuat în mod necorespunzător o mediastinoscopie cervicală anterioară tip Carlens asupra pacientului B.D. în timpul căreia a secționat accidental trunchiul brahiocefalic drept al pacientului, provocăndu-i o hemoragie externă masivă care a condus, în dimineața zilei de 14.09.2019, la moartea violentă a pacientului”, au explicat procurorii.

Aceştia din urmă mai susţin că între actul medical efectuat de către medic și decesul pacientului a existat o legătură de cauzalitate directă.

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova, urmând să intre în procedură de cameră preliminară. În dosarul penal s-au constituit părţi civile rudele pacientului decedat. Părţi responsabile civilmente sunt societatea de asigurări City Insurance (prin lichidator) şi Spitalul de Urgenţă Craiova.

Procurorii craioveni au mai precizat că s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor pentru alte trei infracţiuni de ucidere din culpă.

Medic specialist în chirurgie plastică din Constanța, cercetat sub control judiciar după ce a făcut trei operaţii în urma cărora pacientele au suferit complicaţii medicale şi au rămas cu probleme estetice grave şi permanente

Un medic specialist în chirurgie plastică este cercetat de procurorii constănţeni sub control judiciar după ce a făcut trei operaţii în urma cărora pacientele au suferit complicaţii medicale şi au rămas cu problemele estetice grave şi permanente, transmite News.ro.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au anunţat luni, că procurorii au decis luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, pentru un bărbat cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

“În cauză s-a reţinut că inculpatul H.S., medic specialist în chirurgie plastică, a efectuat în data de 07.01.2021, la o unitate medicală din municipiul Bucureşti, intervenţii chirurgicale de tipul «reducţie mamară cu implant de silicon» şi «abdominoplastie» asupra persoanei vătămate P.L.D., în urma cărora au rezultat complicaţii medicale şi prejudicii estetice grave şi permanente. În data de 03.12.2022, la o unitate medicală din municipiul Constanţa, inculpatul a efectuat o intervenţie chirurgicală de tipul «mastopexie» asupra persoanei vătămate P.I., în urma căreia au rezultat prejudicii estetice grave şi permanente. În data de 10.10.2023, la o altă unitate medicală din municipiul Bucureşti, inculpatul a efectuat o intervenţie chirurgicală de tipul «mastopexie» asupra persoanei vătămate M.M.C., în urma căreia au rezultat complicaţii medicale şi prejudicii estetice grave şi permanente”, au precizat procurorii.

Ei au adăugat că în 29 decembrie 2023, pentru lămurirea cauzei, la sediul unei clinici medicale din municipiul Constanţa unde medicul îşi desfăşura activitatea a fost făcută o percheziţie.

“Cu această ocazie nu au fost identificate înscrisuri medicale referitoare la persoanele vătămate. De la inculpat au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două terminale mobile”, a menţionat sursa citată.

Anchetatorii au mai transmis că pe durata controlului judiciar medicul nu poate părăsi teritoriul României decât cu încuviinţarea procurorului care a luat această măsură.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat