Ce se știe despre cancerul prințesei de Wales, la finalizarea chimioterapiei. „Din întuneric poate ieși lumina”

Palatul Kensington a anunţat oficial că, la finalizarea chimioterapiei de prevenţie , cancerul lui Kate Middleton a intrat în remisie şi soţia prinţului William al Marii Britanii intenţionează să revină la angajamente publice limitate în lunile următoare.

Kate Middleton, fericită, alături de familia sa. Foto: captură video

Kate Middleton, fericită, alături de familia sa. Foto: captură video

Într-un mesaj video difuzat luni de Palatul Kensington, Catherine Middleton a declarat că este ușurată că tratamentul de chimioterapie preventivă s-a încheiat după nouă luni „incredibil de grele” și „înfricoșătoare” pentru ea și familia ei, relatează The Guardian .

„Acum mă concentrez să fac tot ce pot pentru a rămâne sănătoasă”, a spus ea, adăugând însă că „drumul către vindecare și recuperare completă este lung și trebuie să continuu să iau fiecare zi așa cum vine”.

Prințesa de Wales a început să lucreze de acasă la unele proiecte și va reveni la un „program ușor de angajamente externe pentru restul anului”, potrivit mesajului oficial.

În ceea ce priveşte perioada de incertitudine care a urmat diagnosticării sale cu cancer , Kate Middleton a mărturisit că a fost una extrem de grea şi înfricoşătoare, care te face să-ţi schimbi perspectiva asupra vieţii.

„Pe măsură ce vara se apropie de sfârșit, nu pot să vă spun ce ușurare este să fi terminat în sfârșit tratamentul meu de chimioterapie.

Ultimele nouă luni au fost incredibil de grele pentru noi ca familie. Viața, așa cum o știi, se poate schimba într-o clipă și a trebuit să găsim o modalitate de a naviga pe apele furtunoase și pe drumul necunoscut.

Călătoria cancerului este complexă, înfricoșătoare și imprevizibilă pentru toată lumea, în special pentru cei apropiați. Cu umilință, te aduce, de asemenea, față în față cu propriile vulnerabilități într-un mod pe care nu l-ai luat niciodată în considerare înainte și, odată cu aceasta, o nouă perspectivă asupra tuturor lucrurilor”, a povestit ea.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic