Ce spun colegii taximetristului care a rămas fără atestat după ce l-a refuzat pe Dacian Cioloş. „Așa e regulamentul”

Ce spun colegii taximetristului care a rămas fără atestat după ce l-a refuzat pe Dacian Cioloş. „Așa e regulamentul”

Colegii taximetristului sar în apărarea acestuia după ce a fost amendat și a rămas fără atestat după ce a refuzat să preia un client, care, potrivit unor surse, ar fi fost Dacian Cioloș.

Sursă video: amator

„Taximetristul nu a greșit cu nimic. Faptul că era al doilea sau al treilea în rând și l-a invitat pe domnul Cioloș să ia primul taxi. Este un om umblat prin lume, prin Europa. La ieșirea din aeroporturi te duci la primul taxi din coloană”, a explicat Vasile Ștefănescu, reprezentant al Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR)

„Nu mi se pare corect. Trebuia să îl ia pe următorul. Așa e regulamentul. Și colegial”, a spus un coleg taximetrist, potrivit Observator .

„Sunt aeroporturi în Uniunea Europeană ca o pâlnie. Chiar dacă ai vrea să îl iei pe al doilea, al treilea, al patrulea, nu ai cum să ieși pentru că pâlnia respectivă de așteptare nu îți dă posibilitatea să ieși afară”, a adăugat Vasile Ştefănescu.

Agenţii nu au văzut la fel lucrurile. Şoferul s-a ales cu o amendă de 500 de lei şi i s-a reţinut temporar atestatul profesional.

„În noaptea de 10 spre 11 iulie 2025, în intervalul orar 22.00-02.00, polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene Henri Coandă au desfășurat o acțiune pe linia respectării prevederilor Legii nr. 38/2003 și O.G. nr. 49/2019.

La ora 23.45, un polițist a efectuat controlul unui autoturism taxi, aflat în stația amenajată pentru acest tip de transport, din zona terminalului Sosiri.

În timpul efectuării controlului documentelor, polițistul a fost informat că un alt taximetrist ar fi refuzat să preia un pasager, pe motiv că este a doua mașină la rând, iar regulile nu permit plecarea din rând.

Față de această situație, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, respectiv amendă în valoare de 500 de lei, pentru refuzul de a prelua o cursă, conform prevederilor Legii nr. 38 /2003.

Totodată, a fost luată măsura complementară de reținere a atestatului profesional al taximetristului respectiv”, se transmite în comunicatul emis de Poliția Transporturi Aeriene „Henri Coandă”.

Laureat al premiului Nobel, păcălit de un taximetrist tot pe același aeroport

Un alt incident a avut loc la finalul lui iunie, când un taximetrist ar fi cerut şi încasat de la un cetăţean nigerian, laureat al premiului Nobel pentru literatură , în vârstă de 90 de ani, suma de 400 de euro pentru o cursă de la Aeroportul „Henri Coandă” la un hotel din centrul Capitalei

Polițiștii din cadrul Serviciului Poliție Transporturi Aeroport „Henri Coandă” s-au sesizat din oficiu într-un caz de înșelăciune, care a avut loc în zona Aeroportului Internațional din București.

Mașina, o Dacia Logan, nu era nici ea în cea mai bună stare tehnică, mai mulți colegi de-ai taximetristului fiind nevoiți să împingă ”la căruță” până să pornească.

La finalul cursei, taximetristul s-a gândit să profite de pe urma bătrânului de culoare și i-ar fi solicitat și încasat, prin intermediul aparatui POS, aproximativ 400 de euro, reprezentând contravaloarea cursei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 De citit ce spune omul ăsta despre legea contestată de președinte cu citate din Eminescu...

2 Grindeanu, la RTV / Ministrul Pîslaru a mers la Bruxelles şi a venit de acolo cu un „to do list”, așa avem primul pachet de măsuri fiscale

3 BREAKING Generalul Cristian Radu, prim-adjunctul lui Arafat la IGSU, a fost condamnat la închisoare 3 ani și 10 luni pentru după ce a mușamalizat un a…

4 BREAKING Mihaela Ciochină, favorită pentru a deveni președinta CCR!

5 Șapte obiceiuri de dimineață care te ajută să slăbești, recomandate de nutriționiști şi susținute de știință