Ce spune șeful statului despre reinstaurarea păcii la graniță. Iohannis: Daca se cedează, toată arhitectura internațională va ceda

Ce spune șeful statului despre reinstaurarea păcii la graniță. Iohannis: Daca se cedează, toată arhitectura internațională va ceda

Președintele Klaus Iohannis a subliniat înainte de intrarea la Consiliul European că pacea nu poate fi negociată „peste capul ucrainenilor”. „Conditiile in care se poate negocia pacea vor fi gasite de cei implicati”, a mai atras atenția președintele României.

FOTO Administrația Prezidențială

FOTO Administrația Prezidențială

„Noi sprijinim Ucraina că așa e corect nu putem să trecem peste faptul că Rusia a încălcat toate normele internă'ionale, a tacat un stat independent și încearcă să acapareze părți din Ucraina. Pe de altă parte, orice război creează un stres major și cu cât ești mai aproape de el stresul e mai mare, e de înțeles de ce românii își dorec pacea”, a spus președintele Klaus Iohannis înainte de intrarea la reuniunea Consiliului European de primăvară.

Totodată, șeful statului a subliniat că „pacea nu poate fi obținută cu orice fel de cedare”.

„Dacă se cedează toată arhitectură internațională va ceda pentru că și alții vor crede că e posibil să acapareze state mai mici. Arhitectură internațională, echilibrul global construit după cel de-al Doilea Război Mondial e rezonabil, uman, corect, toată lumea are dreptul să traiasc. De aceea suntem de partea Ucrainei. Condițiile în care se poate negocia pacea vor fi găsite de cei implicați nu poate nimeni peste capul ucrainenilor să spună cum se negociază pacea”, a mai spus președintele.

Șeful statului a explicat și că „ajutorul pentru Ucraina îl dăm pentru că suntem convinși că așa e corect și așa trebuie să procedăm”.

Iohannis, la Consiliul European

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European de primăvară şi la Summitul Euro în format extins, care vor avea loc la Bruxelles.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, reuniunea Consiliului European va debuta cu un dejun de lucru cu secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, în cadrul căruia vor fi abordate situaţia din Ucraina, în special securitatea alimentară şi procesul de reconstrucţie, schimbările climatice şi demersurile în vederea îndeplinirii Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

În cadrul sesiunilor de lucru, liderii europeni vor discuta despre situaţia din Ucraina, cu accent pe menţinerea sprijinului pe toate palierele, inclusiv în domeniul militar în contextul deciziei recente de facilitare a furnizării de muniţie.

Pe agenda discuțiilor sunt și progresele făcute privind situației migrației și proiectul pilot privind gestionarea migranților pentru care și-a dat acordul România.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Revoltă în PSD, după ce o scrisoare internă cere demisia conducerii, acuzată de promovarea „amantelor” în administrație

2 Propunere surpriză de premier tehnocrat: Cine este Ionuț Dumitru, varianta luată în calcul de președintele Nicușor Dan

3 LIVE Iranul ripostează, atacând zeci de ținte din Israel / Explozii în Tel Aviv și Ierusalim, sistemul Iron Dome nu face față la rachetele balistice

4 SURSE Cine ar putea fi noii judecători de la CCR, propuși de PSD, UDMR și Nicușor Dan

5 Priviți ce e în SUA / Un senator a fost scos cu forța, pus la pământ și încătușat, după ce a încercat să pună întrebări la conferința de presă a șefei …