Ce teorie a lansat Ilie Năstase în cazul Halep

Cazul de dopaj în care e implicată Simona Halep (31 de ani, 10 WTA) naște tot felul de teorii, mai ales din partea celor care refuză să creadă în varianta că românca ar fi luat o substanță interzisă, cu bună știință, din dorința explicită de a-și îmbunătăți capacitatea de efort.

Tocmai de aceea, începând de vineri, cele mai multe acuze l-au vizat pe antrenorul Patrick Mouratoglou (52 de ani), devenit un fel de inamic al publicului în România. Francezului i se reproșează că a reformat stafful Simonei. Și că a dus-o pe constănțeanca la Academia sa, în Franța, unde Halep ar fi primit, fără să știe, Roxadustat, substanța interzisă care i-a fost găsită în organism, la US Open.

Dincolo de această teorie, avansată de nume grele precum George Cosac (președinte FRT) și Florin Segărceanu (fostul antrenor al Simonei), Ilie Năstase a venit acum cu alta. Potrivit publicației britanice Express , „Nasty“ a insinuat că Halep e o victimă, în această poveste.

Dacă Simona era americancă, nimic n-ar fi apărut în presă despre acest caz. Absolut nimic! Știu două americance, care s-au aflat în situații similare, și cazurile lor de dopaj n-au fost mediatizate. Știu treaba asta din surse sigure din lumea tenisului. Dacă numele acelor jucătoare ar fi fost legate de cazuri de doping, sponsorii lor ar fi plecat acasă, a doua zi“, e declarația lui Năstase din Express.

Deși sursa citată nu precizează acest lucru, cel mai probabil, „Nasty“ se referă la surorile Venus și Serena Williams despre care au existat suspiciuni de dopaj, de-a lungul anilor. Niciodată însă aceste suspiciuni n-au fost confirmate de teste pozitive, așa cum se întâmplă acum în cazul Simonei Halep.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

3 Alegeri Ungaria 2026 / „Fidesz are motive serioase de îngrijorare”

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 O nouă rivală pentru Meloni? / Numele surpriză care agită politica italiană