Cea mai colorată și spectaculoasă clădire din București, bijuteria arhitecturală din Aviației, scoasă la vânzare. Prețul șochează investitorii

Cea mai colorată clădire de birouri din Capitală, considerată o adevărată bijuterie arhitecturală a zonei Aviației, a fost scoasă la vânzare pe piața imobiliară. Imobilul, inspirat de viziunea celebrului arhitect austriac Friedensreich Hundertwasser, se află în nordul Bucureștiului și atrage atenția prin fațada sa spectaculoasă și neobișnuită.

Hundertwasser House Foto: stiri imobiliare

Hundertwasser House Foto: stiri imobiliare

Clădirea, cu cinci etaje și spații de birouri în mare parte închiriate, dispune de aproximativ 80 de locuri de parcare, atât în subsol, cât și în curte.

Potrivit anunțului de vânzare, imobilul a fost recent consolidat și este amplasat la câteva minute de mers pe jos de stația de metrou Aurel Vlaicu.

Proprietatea are certificat energetic clasa A, iar în prezent sunt instalate panouri fotovoltaice pentru reducerea consumului de energie.

Hundertwasser House Foto: stiri imobiliare

Hundertwasser House Foto: stiri imobiliare

De asemenea, clădirea este prevăzută cu stație dublă de încărcare pentru mașini electrice, adaptată cerințelor actuale de sustenabilitate.

Prețul solicitat pentru acest imobil este de 29.466.200 de euro, potrivit anunțului publicat pe Imobiliare.ro .

Cunoscută și sub numele de „Hundertwasser House”, clădirea este amplasată la intersecția străzilor Siriului și Mușetești, iar designul său viu colorat o transformă într-un reper vizual distinct în peisajul urban al Capitalei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi?

2 Priviți, o poză care spune multe...

3 Asta n-o fi de DNA, cu ăsta de la PSD?

4 VIDEO Trupa Nordis prezintă...

5 Ce pune la cale PSD în spatele ușilor închise. Cu cine vrea să facă Guvernul dacă PNL rămâne în opoziție. Dîncu: „Grindeanu e pregătit”