Cea mai odioasă crimă politică a secolului XX și consecințele ei. Masacrul familiei ultimului țar al Rusiei și detaliile sale cutremurătoare

Asasinarea ultimului țar al Rusiei și a întregii sale familii la Ekaterinburg, în vara anului 1918, a fost considerată unul dintre cele mai infame masacre politice de la începutul secolului XX. Detaliile uciderii Romanovilor sunt cutremurătoare: o adevărată baie de sânge, soldată cu mutilarea trupurilor victimelor.

Pe 17 iulie 1918, în orașul Ekaterinburg, unul dintre cele mai importante centre urbane ale Rusiei, situat la est de Munții Ural, în zona care marchează convențional granița dintre Europa și Asia, își găsea sfârșitul ultimul țar al Rusiei, Nicolae al II-lea. Odată cu el au fost uciși cu bestialitate toți membrii familiei sale, stingându-se astfel dinastia Romanov, cea care condusese Imperiul Rus timp de câteva secole.

Uciderea țarului și a întregii sale familii, cu o brutalitate ieșită din comun, fără proces sau măcar minime proceduri judiciare, a fost una dintre cele mai controversate și infame crime politice de la începutul secolului XX. În plus, a avut consecințe importante asupra istoriei Rusiei și, în special, asupra Europei Centrale și de Est.

Moartea Romanovilor a închis practic orice posibilitate realistă de restaurare rapidă a monarhiei în Rusia. Deși Nicolae al II-lea abdicase deja în 1917, existența familiei imperiale reprezenta încă un simbol în jurul căruia forțele antibolșevice s-ar fi putut uni. Executarea lor a transmis mesajul că noul regim bolșevic nu intenționa niciun compromis cu vechea ordine.

Asasinarea copiilor țarului, inclusiv a adolescentelor Olga, Tatiana, Maria și Anastasia, precum și a țareviciului Alexei, a șocat opinia publică internațională. Chiar și mulți republicani au considerat execuția brutală și inutilă. Pentru numeroși istorici, episodul a anticipat metodele dure și represive care aveau să caracterizeze ulterior politica internă a regimului bolșevic în Uniunea Sovietică. Execuția Romanovilor este adesea privită ca un precedent al politicii de teroare de stat din anii următori. Practic, a demonstrat că violența putea fi justificată politic în numele revoluției.

Prăbușirea țarilor care au condus Rusia sute de ani

Dinastia Romanov a condus Rusia timp de trei secole. Primul țar al acestei dinastii a fost Mihail I Romanov, ales de Zemsky Sobor în 1613, la numai 16 ani. Alegerea sa a marcat încheierea unei perioade lungi și devastatoare de haos și război civil, cunoscută drept „Vremurile Tulburi”. Dinastia Romanov a oferit Rusiei stabilitate și, totodată, a pus-o pe drumul modernizării și al transformării într-o superputere. Romanovii au construit un imperiu uriaș, care lupta pentru supremație pe două continente.

Ultimul țar din dinastia Romanov și ultimul monarh al Rusiei a fost Nicolae al II-lea. Acesta i-a urmat tatălui său, Alexandru al III-lea, un țar conservator care se opusese reformelor liberale inițiate de înaintașii săi. Astfel, atunci când a urcat pe tron, în 1896, Nicolae al II-lea nu a moștenit doar un imperiu uriaș, ci și probleme sociale și politice extrem de grave, care măcinau Rusia în profunzime. Populația țării era formată în mare parte din țărani săraci și analfabeți, ale căror probleme nu fuseseră niciodată rezolvate.

La acestea se adăuga un proletariat la fel de sărac, abandonat în orașe industriale paupere și poluate. În mediile intelectuale și muncitorești, curentele revoluționare câștigau tot mai mult teren, mai ales bolșevicii, adepți ai doctrinei marxiste, care își doreau instaurarea unei republici muncitorești. Nicolae al II-lea nu era pregătit să facă față unei asemenea situații. De altfel, nici nu își dorise cu adevărat să domnească.

A urmat o serie de decizii neinspirate, prin care a încercat să copieze stilul autoritar și conservator al tatălui său. A implicat Rusia într-un război dezastruos cu Japonia, încheiat cu înfrângerea rușinoasă a Imperiului Țarist. Țarul era tot mai rupt de realitățile poporului și prefera să trăiască în bula sa imperială. În tot acest timp, rusul de rând ajunsese la capătul răbdării.

Peste toate acestea s-a adăugat intrarea Rusiei în Primul Război Mondial, pentru care țara era total nepregătită. Au urmat foametea, sărăcia, moartea, umilința și o nemulțumire socială care izbucnise deja în 1905 și care avea să revină cu și mai mare forță în 1917. Țarul a răspuns prin măsuri brutale. Nici măcar încercările tardive de reconciliere nu au mai funcționat. Pe măsură ce Rusia întâmpina dificultăți uriașe în timpul războiului, tensiunile interne au crescut și mai mult. De la soldați până la muncitori, tot mai mulți oameni s-au alăturat protestelor împotriva familiei imperiale, până când Nicolae al II-lea a fost forțat să abdice.

Însă acest lucru nu a calmat tulburările. Nici încercările de a crea un guvern provizoriu care să înlocuiască familia Romanov nu au făcut o mare diferență. Între timp, bolșevicii revoluționari, aripa extremă, au devenit deosebit de populari în Rusia după Revoluția din Februarie. Bolșevicii erau conduși de Vladimir Lenin, un revoluționar comunist inspirat de filosofii germani Karl Marx și Friedrich Engels, care spera să aducă schimbări majore în Rusia. Existau și alte ideologii concurente în țară, însă promisiunea simplă a lui Lenin „pace, pământ, pâine” era foarte atrăgătoare pentru oamenii obișnuiți, care se simțeau zdrobiți de război, sărăcie și foamete. După ce Nicolae al II-lea a abdicat de pe tronul Rusiei, Guvernul Provizoriu l-a arestat pe țar și pe familia sa la Țarskoe Selo, pe 7 martie 1917. În prizonierat, Nicolae al II-lea a aflat despre „Revoluția din Octombrie” și preluarea puterii de către bolșevicii lui Lenin și Troțki. „Este dezgustător să citesc în ziare ceea ce s-a întâmplat acum două săptămâni la Petrograd și la Moscova! Mult mai rău și mai rușinos decât evenimentele din Vremurile Tulburi”, a scris Nicolae al II-lea în jurnalul său.

Familia țarului, umilită de bolșevici

După ce a fost arestat în martie 1917, țarul a fost deținut cu domiciliu forțat la Țarskoe Selo. Alături de Nicolae al II-lea, la acea dată în vârstă de 49 de ani, se aflau soția sa, Alexandra Feodorovna, fiicele Olga, Maria, Anastasia, Tatiana, dar și fiul de 13 ani, Alexei. Acesta din urmă suferea de hemofilie B, o boală gravă, genetică, care provoca hemoragii abundente. Alături de țar și familia sa se aflau încă 45 de persoane, adică servitori, medici, cameriste și persoane credincioase din anturajul lor. Au fost aduși și cei trei câini ai familiei: un bulldog francez, un cocker spaniel englez și un King Charles Cavalier. În august 1917, țarul și familia sa au ajuns la Tobolsk, un oraș din Siberia.

Țarul și anturajul său imperial erau păziți de 330 de soldați și șapte ofițeri. De-a lungul domiciliului forțat, au fost umiliți de soldații și ofițerii care îi păzeau. În primul rând, refuzau să dea mâna sau să-l bage în seamă pe țar. „Eu sunt din popor. Când poporul rus v-a întins mâna, dumneavoastră nu ați acceptat-o. Acum nici eu nu vă voi strânge mâna”, preciza unul dintre ofițerii bolșevici. Ulterior, la Casa Ipatiev, umilințele au continuat. Intenționat, au fost lăsați fără suficiente furculițe și linguri, fiind nevoiți să mănânce pe rând. În plus, prințesele erau nevoite să doarmă pe podea fiindcă nu aveau paturi.

Cum au cheltuit autorităţile din Vrancea o avere pentru vizita ţarului Rusiei. Obiectele cumpărate inutil în onoarea sa, puse „spre conservare“

Soldații și ofițerii îi șicanau la fiecare pas. Le mâncau din farfurie membrilor familiei țarului în timp ce aceștia luau masa, le urmăreau la toaletă pe fetele țarului și cântau cântece indecente despre împărăteasă și Rasputin (era de notorietate zvonul că împărăteasa ar fi avut relații necuvenite cu Rasputin), având grijă ca Alexandra Feodorovna și prințesele să le audă. De asemenea, soldații furau din proviziile familiei regale.

Ultimul drum al celui din urmă țar al Rusiei

În Rusia, bolșevicii au pus mâna pe putere. Asta nu însemna însă că toți rușii erau de acord cu această situație. Țarul încă mai avea destui susținători, mai ales în rândul aristocrației și armatei. Erau așa-numiții „albi”, cei care se împotriveau „roșiilor”, adică bolșevicilor. În timp ce țarul se afla la Tobolsk, țara era în război civil. Așa că bolșevicii, de teamă ca nu cumva partida monarhică, „albii”, să nu încerce eliberarea țarului, îi mutau des pe Romanovi. Ultima oprire a țarului și a familiei sale a fost la Yekaterinburg. Era un oraș minier din Urali, unde le fusese amenajată o casă, numită Casa Ipatiev.

Urma să fie ultima locuință a țarului. Nicolae al II-lea se temea să meargă la Yekaterinburg, deoarece știa că minerii din Ural erau furioși pe el. Aceștia trăiau și munceau în condiții rușinoase. De altfel, a avut dreptate să se teamă. Țarul a fost întâmpinat de o mulțime furioasă care efectiv îi cerea capul. „Dați-ni-l pe țar! Îl vom scuipa în față!”, strigau cei din mulțime. Bolșevicii au fost nevoiți să pregătească mitralierele pentru a-i proteja pe cei din familia țarului. Casa în care au fost repartizați, cu toate lipsurile sale, i-a fost pe plac țarului. „Casa este frumoasă, curată.Ni s-au repartizat patru camere: un dormitor de colț, o toaletă, o sufragerie alături, cu ferestre spre grădină și vedere către partea joasă a orașului și, în cele din urmă, o sală spațioasă cu o arcadă fără uși”, scria țarul în jurnalul său. Casa era înconjurată de un gard de lemn, cu două posturi de pază și numeroși gardieni în grădină și în exterior.

Condamnați la moarte, în tăcere

„Albii” avansau și începuseră să înregistreze victorii importante. Bolșevicii se temeau ca nu cumva țarul și familia sa să fie eliberați. Dacă Nicolae al II-lea ar fi fost eliberat și ar fi ajuns în fruntea rezistenței monarhiste, bolșevicii se temeau că acest lucru va atrage după sine intervenția marilor puteri europene. Așa că au luat hotărârea de a-l lichida pe țar. Condițiile din Ekaterinburg, la acea vreme, erau tensionate pentru bolșevici, fiind așteptată ofensiva militară a „Albilor”. Între timp, muncitorii din fabricile Uralilor cereau executarea familiei imperiale. Decizia de a-l ucide pe țar și pe familia sa a fost luată de Sovietul Regional Ural, un organ executiv local al bolșevicilor.

Conform studiilor de specialitate, mai ales ale lui Evgheni Pcelov, Lenin și Troțki nu ar fi avut de gând să-i ucidă pe Romanovi, ci mai degrabă să organizeze un tribunal popular și să-l judece public pe țar. Însă, la începutul lunii iulie 1918, situația s-a înrăutățit pentru bolșevici în războiul civil. „Albii” se apropiau de Yekaterinburg și ar fi putut elibera familia regală. Această variantă ar fi fost un dezastru pentru bolșevici. Tocmai de aceea, pe repede înainte, Sovietul Ural a luat decizia de a-i ucide pe toți Romanovii. „Pe 16 iulie, la ora 18:00, Filipp Goloșciokin mi-a ordonat să execut sarcina”, preciza Iurovski, comandantul soldaților care îl păzeau pe țar. În aceeași seară, Sovietul din Ural trimitea o telegramă la Moscova prin care informa șefii de partid despre această decizie. A așteptat un răspuns câteva ore, însǎ acesta nu a venit. Lenin și Troțki au condamnat prin tăcere țarul și familia sa la moarte.

18 mai: ziua în care s-a născut Țarul Nicolae al II-lea, ultimul împărat al Rusiei. Membrii ultimei dinastii imperiale ruse au fost asasinați de bolșevici VIDEO

Masacrul de la Casa Ipatiev: adolescente ciuruite, trupuri sfârtecate

Odată pronunțată sentința, nimeni nu i-a comunicat-o țarului. Romanovii urmau să fie uciși pe neașteptate, în secret, într-o veritabilă crimă politică. Ofițerii discutaseră mai multe variante de execuție: să le taie gâturile, să arunce grenade asupra lor sau să-i împuște. În cele din urmă, au ales împușcarea. Nu din empatie sau din dorința de a le provoca mai puțină suferință, ci pentru că li s-a părut metoda cea mai rapidă și mai ușor de controlat.

Romanovii și servitorii lor au fost treziți în grabă în cursul nopții. Li s-a spus că trebuie să coboare în subsol din cauza bombardamentelor. Orașul era asediat de trupele „albilor”.

Ulterior, li s-a spus să ia tot ce pot fiindcă vor fi mutați din nou. Cei șapte membri ai familiei regale, Nicolae al II-lea, Alexandra Feodorovna, Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Alexei au fost duși către subsol. Alături de ei se aflau și cei patru servitori: Evgheni Botkin, medic, Ivan Haritonov, bucătar, Alexei Trupp, valet, și Anna Demidova, cameristă. Imediat ce familia a intrat în camera de la subsolul Casei Ipatiev, Iurovski a citit verdictul. „Nikolai Alexandrovici, încercările apropiaților dumneavoastră de a vă salva au eșuat (…) avem misiunea de a pune capăt Casei Romanov”, a precizat Iurovski.

După citirea verdictului, Iurovski a ordonat: „Foc!”. Imediat, soldații au pus puștile la ochi și au început să tragă, în același timp, cu furie. Unii membri ai familiei și servitorii au murit pe loc.

Prințesele și împărăteasa, care aveau rochiile căptușite cu bijuterii ascunse, au supraviețuit primelor focuri de armă. Membrii plutonului s-au apropiat apoi și le-au ucis cu baionetele. Au fost omorâți și doi dintre câinii familiei. În mai puțin de jumătate de oră, ultimii Romanovi dispăruseră de pe fața pământului.

Potrivit mărturiilor ulterioare, asupra trupurilor ar fi fost aruncate grenade. Ceea ce a mai rămas din cadavrele Romanovilor a fost îngropat în secret. Cercetările efectuate ulterior au arătat că țarul, soția sa și trei dintre fiice au fost îngropați într-un loc, iar Alexei și una dintre surori, separat, la mică distanță.

Supraviețuirea Anastasiei s-a dovedit a fi doar un mit. Testele ADN moderne au confirmat că rămășițele ei se aflau printre cele ale membrilor familiei executate la Ekaterinburg.