O evreică născută în Lituania a ajuns să fie considerată „cea mai periculoasă femeie din America” la începutul secolului XX. I se spunea „Emma cea roșie” și era o anarhistă socialistă, un pionier al susținerii libertății sexuale și a controlului sarcinii. A fost deportată în Uniunea Sovietică.

La începutul secolului XX, o femeie de 49 de ani a pus pe jar autoritățile din Statele Unite. Se numea Emma Goldman și a fost etichetată de către președintele american J. Edgar Hoover, dar și de către agenții FBI, drept „cea mai periculoasă femeie din America”. Și asta după ce Goldman a predicat anarhismul și socialismul cu atâta putere de convingere încât a strâns grupuri întregi de susținători. Ba chiar asasinul unui președinte american spunea că a fost inspirat de discursurile pasionale ale Emmei Goldman, poreclită și „Emma cea Roșie”, una dintre primele femei din lume care au militat pentru controlul nașterilor, libertatea de exprimare, drepturile femeilor, a libertății sexuale.

Totodată a contestat autoritatea guvernamentală, dar și normele tradiționale prin discursuri și articole înflăcărate. Pentru autoritățile de la acea vreme, Emma Goldman devenise un agitator periculos, care contribuia la destabilizarea societății și la „smintirea” multor tineri americani, în special femei. În cele din urmă a fost lăsată fără cetățenie americană și expulzată în Rusia Sovietică . Pe scurt, Emma Goldman a fost o rebelă a vremurilor ei, care a șocat și stârnit admirație, o figură puternică și controversată, o pionieră a susținerii libertăților civile moderne.

O tânără rebelă și o copilărie traumatizantă

Emma Goldman era evreică la origine. S-a născut în Kaunas, Lituania, pe atunci aflată în Imperiul Rus. Mama lui Goldman, Taube Bienowitch, fusese căsătorită anterior cu un bărbat cu care avusese două fiice. Primul soț a murit din cauza tuberculozei. Ulterior familia lui Taube i-a aranjat o nouă căsătorie, de această dată cu Abraham Goldman. Din căsătoria lui Taube cu Abraham s-a născut și Emma pe 27 iunie 1869. Nașterea copilei a fost o dezamăgire pentru tatăl său. Acesta își dorea un băiat. Ulterior Taube i-a născut și băieți, dar dezamăgirea că primul său copil a fost fată i-a marcat relația cu Emma. Abraham își pedepsea copiii cu asprime atunci când nu-i ascultau indicațiile sau poruncile.

Pe Emma o bătea cu un bici. În loc să-i înfrângă caracterul și să devină un copil temător, Emma a devenit un copil rebel care disprețuia autoritatea și mai ales regulile impuse cu ajutorul forței. Nefericită în căsnicie, Taube, mama Emmei, a început să sufere de o depresie profundă care i-a marcat tot restul vieții, atât ei cât și copiilor. De-a lungul copilăriei, familie Goldman s-a mutat în mai multe țări, în funcție de afacerile tatălui. De exemplu, la vârsta de șapte ani, Emma s-a mutat cu familia sa în orașul prusac Königsberg și a fost înscrisă la o școală germană. Caracterul rebel al copilei a ieșit la iveală din nou, atunci când un profesor și-a pedepsit brutal elevii, iar Emma l-a înfruntat. Deși o elevă eminentă, Emma nu a fost lăsată să meargă la gimnaziu fiindcă profesorul ei de religie a refuzat să-i ofere un certificat de bună purtare, considerând comportamentul ei total nepotrivit. Ulterior Emma va îmbrățișa ateismul, poate influențată și de episoadele din copilărie. În Papile, un oraș din Lituania unde se mutase din nou cu familia, a avut loc un alt episod care avea să o marcheze emoțional pe tânăra evreică. Aceasta a văzut cum un țăran este biciuit în plină stradă fiindcă a îndrăznit să se opună stăpânului moșiei.

Acest eveniment a traumatizat-o și a contribuit la dezgustul ei de-o viață față de autoritatea prin violență. Singura care i-a mângâiat copilăria a fost Helena, sora cea mai mare. Este cea care a oferit copiilor confortul emoțional matern și a umplut copilăria Emmei cu „orice bucurie avea”. Adolescența, petrecută cu familia la Sankt Petersburg, a venit la pachet cu alte provocări și evenimente care i-au marcat destinul, dar și orientarea socială și politică viitoare. Pe când împlinise vârsta de 15 ani, tatăl ei, Abraham, insista ca Emma să se căsătorească și îi căuta un soț. Ulterior, a fost violată de un bărbat care a tras-o cu forța într-o cameră alăturată unui magazin. Emma Goldman a simțit că acest incident i-a afectat pentru totdeauna interacțiunile cu bărbații.

Visul american și descoperirea unui nou sens al vieții

În 1885, sora ei, Helena, a făcut planuri să se mute la New York, în Statele Unite, alături de sora sa Lena, și soțul acesteia. Emma Goldman a vrut să plece cu Helena, dar tatăl lor a refuzat. Chiar și atunci când Helena s-a oferit să plătească călătoria, Abraham a ignorat rugămințile lor. Disperată, Emma a amenințat că se va arunca în râul Neva dacă nu poate merge. Tatăl lor a fost în cele din urmă de acord. Pe 29 decembrie 1885, Helena și Emma au ajuns în Castle Garden din New York, intrarea pentru imigranți. Inițial a locuit în Rochester iar primul ei loc de muncă a fost acela de croitoreasă. Cosea paltoane. Emma și-a dat seama de modul în care erau tratații angajații. Muncea mai mult de zece ore pe zi și câștiga doar doi dolari și jumătate pe săptămână.

A cerut o mărire de salariu dar a fost refuzată brutal. În tânăra evreică venită tocmai din estul Europei a început să se strârnească o furtună pe care o va dezlănțui în anii următori. După ce i-a fost refuzată mărirea de salariu, Emma și-a dat demisia și s-a angajat la un magazin mai mic din apropiere, unde muncea mai puțin. După o căsătorie eșuată și după ce a fost dată afară de tatăl ei din casă (întreaga familie se mutase în New York din cauza persecuțiilor antisemite din Rusia), Emma și-a luat mașina de cusut la subraț și a plecat către zonele mai vibrante ale New York-ului, părăsind suburbiile. În prima ei zi în New York City, Goldman a întâlnit doi bărbați care aveau să aibă o influență semnificativă și durabilă asupra cursului vieții sale. La Sachs' Café, un loc de întâlnire pentru radicali, a fost prezentată lui Alexander Berkman, un anarhist cunoscut. Berkman a invitat-o la un discurs public în acea seară.

Au mers să-l asculte pe Johann Most, redactorul unei publicații radicale numită „Freiheit”. Acesta era un susținător al „propagandei faptei”, adică utilizarea violenței pentru a provoca schimbarea. Ea a fost impresionată de discursul său înflăcărat, iar Most a luat-o sub aripa sa protectoare, instruind-o în metode de vorbit în public. Emma a devenit rapid o anarhistă, doctrină care i se potrivea ca o mănușă mai ales după ce îndurase în copilărie, în adolescență și la primele ei locuri de muncă. Una dintre primele ei discursuri publice în sprijinul cauzei anarhiste a avut loc în Rochester.

„S-a întâmplat ceva ciudat. Într-o clipă prin fața ochilor mi s-a perindat fiecare incident din cei trei ani petrecuți în Rochester: fabrica Garson, corvoada și umilința ei, eșecul căsniciei mele, crima din Chicago. Am început să vorbesc. Cuvinte pe care nu le mai auzisem rostite până atunci au început să curgă, din ce în ce mai repede. Au venit cu o intensitate pasională. Publicul dispăruse, sala însăși dispăruse, eram conștientă doar de propriile mele cuvinte, de cântecul meu extatic”, scria în memoriile sale Emma Goldman.

Cum a ajuns o femeie, inamicul numărul unu în Statele Unite

Influențată de anarhism, Emma Goldman credea că statul sufocă oamenii și că sunt acceptabile doar reuniunile umane dictate de interese comune, libere, nestingherite, fără oprimare, în care fiecare individ să se poată exprima liber. Ea milita pentru revoluția totală în cadrul societății, pentru prăbușirea guvernelor și mai ales a capitalismului, a dominației religiei și a cutumelor în societate.

„Anarhismul, așadar, reprezintă de fapt eliberarea minții umane de sub dominația religiei. Eliberarea corpului uman de sub dominația proprietății; eliberarea de cătușele și constrângerile guvernării. Anarhismul reprezintă o ordine socială bazată pe libera grupare a indivizilor în scopul producerii unei bogății sociale reale; o ordine care va garanta fiecărei ființe umane accesul liber la pământ și bucuria deplină de necesitățile vieții, conform dorințelor, gusturilor și înclinațiilor individuale”, scria Goldman.

Ea credea că natura umană este inerent bună și că oamenii își vor organiza în mod natural comunitățile în jurul unor interese comune. Considera că sistemele guvernamentale creează o concurență inutilă între oamenii bine intenționați.

Totodată, Emma susținea că femeile trebuie să pledeze pentru emanciparea lor. Această convingere a transformat-o într-o susținătoare vocală a drepturilor femeilor. Goldman credea că sistemul economic al capitalismului era incompatibil cu libertatea umană.

„Singura cerință pe care o recunoaște proprietatea este propria sa poftă lacomă pentru mai multă bogăție, deoarece bogăția înseamnă putere; puterea de a supune, de a zdrobi, de a exploata, puterea de a înrobi, de a ultragia, de a degrada”, scria Emma Goldman în „Anarhism și alte eseuri”.

De asemenea, a susținut că sistemul capitalist dezumanizează muncitorii, „transformând producătorul într-o simplă particulă a unei mașini, cu mai puțină voință și decizie decât stăpânul său de oțel și fier”.

În timpul crizei economice care a lovit Statele Unite în 1893, rata șomajului depășise deja 20%. Mulți muncitori și oameni nevoiași sufereau efectiv de foame. Au urmat revoltele. Emma Goldman a început să vorbească mulțimilor și să incite la revoltă. Pe 21 august, ea a vorbit unei mulțimi de aproape 3.000 de oameni în Union Square, unde i-a încurajat pe șomeri să ia măsuri imediate. „Ei bine, atunci demonstrați în fața palatelor bogaților; cereți de lucru. Dacă nu vă dau de lucru, cereți pâine. Dacă vă refuză , luați pâine”, ar fi spus Goldman în fața mulțimii. Alături de Berkman, care i-a devenit iubit, a fost ulterior judecată și condamnată pentru „instigare la revoltă”.

Emma Goldman a intrat în atenția FBI-ului iar activitatea ei era considerată periculoasă și instigatoare mai ales în condițiile economice respective dar mai ales în timpul Primului Război Mondial. Ea și scriitorul anarhist Alexander Berkman au plănuit inclusiv asasinarea industriașului și finanțatorului Henry Clay Frick, după înăbușirea sâgeroasă a grevelor muncitorilor de la oțelăria Homestead. Alexander Berkman l-a împușcat și înjunghiat în biroul său din Pittsburgh pe Henry Clay Frick. Magnatul a supraviețuit, ba chiar a reușit să contribuie la prinderea lui Berkman.

Acesta din urmă a fost condamnat la 22 de ani de închisoare. Emma Goldman a fost închisă de mai multe ori în următorii ani pentru „incitare la revoltă” și distribuire ilegală de informații despre controlul nașterilor. În 1906, Goldman a fondat revista anarhistă „Mother Earth”. În anul 1917, Emma Goldman s-a implicat în mișcări anti recrutare, atunci când Statele Unite intrau în Primul Război Mondial alături de Antanta. A fost condamnată la doi de închisoare pentru conspirație și determinarea persoanelor să nu se înroleze. După ce Goldman a străbătut țara în lung și în lat răspândind mesaje feministe, anarhiste, socialiste, ateiste, a fost etichetată drept „cea mai periculoasă femeie din America” și în cele din urmă deportată în Rusia Bolșevică.

O viață dedicată propovăduirii propriilor convingeri

Emma Goldman a fost dezamăgită de turnura pe care a luat-o Revoluția Bolșevică și a părăsit Rusia, călătorind prin Europa. A devenit a devenit scriitoare și o renumită conferențiară de filozofie anarhistă. În timpul vieții sale, Goldman a fost elogiată de admiratori ca o „femeie rebelă” cu gândire liberă.

Totodată, detractorii au acuzat-o că este o susținătoare a crimelor motivate politic și a revoluțiilor violente. Scrierile și prelegerile sale au acoperit o gamă largă de subiecte, inclusiv ateismul, libertatea de exprimare, militarismul, capitalismul, căsătoria, iubirea liberă și homosexualitatea. Deși s-a distanțat de feminismul din primul val și de eforturile acestuia în direcția votului femeilor, a dezvoltat noi modalități de a încorpora politica de gen în anarhism. Devenită asistentă medicală în perioadele sale de detenție din Statele Unite, Goldman a fost o susținătoare timpurie a educării femeilor cu privire la contracepție.

Ca multe feministe ale timpului său, ea a văzut avortul ca o consecință tragică a condițiilor sociale, iar controlul nașterilor ca o alternativă pozitivă. Goldman a fost, de asemenea, o susținătoare a iubirii libere și o critică vehementă a căsătoriei. „Avem nevoie de o creștere nestingherită de vechile tradiții și obiceiuri. Mișcarea pentru emanciparea femeilor a făcut până acum doar primul pas în această direcție”, scria aceasta.

Totodată Emma Goldman a fost o critică vehementă a prejudecăților împotriva persoanelor homosexuale. Convingerea ei că eliberarea socială ar trebui să se extindă la relațiile între persoanele de același sex, era ceva șocant și nemaiauzit la acea vreme, chiar și în rândul anarhiștilor. „Ea a fost prima și singura femeie, într-adevăr prima și singura americancă, care a luat apărarea iubirii homosexuale în fața publicului larg”, scria sexologul german Magnus Hirschfeld.

În timpul peregrinărilor sale prin Anglia, Canada și Franța, din anii 20, și-a scris autobiografia, intitulată „Living my life”. A fost publicată în două volume, în 1931 și 1935. După izbucnirea Războiului Civil Spaniol, Goldman a călătorit în Spania pentru a sprijini revoluția anarhistă de acolo. A murit la Toronto, Canada, în anul 1940, la vârsta de 70 de ani.