CEDO a acordat în 2016 despăgubiri de 4,1 milioane de euro împotriva României, aproape la jumătate față de 2015

CEDO a acordat în 2016 despăgubiri de 4,1 milioane de euro împotriva României, aproape la jumătate față de 2015

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a acordat, prin deciziile adoptate în 2016, despăgubiri în sumă totală de 4,1 milioane de euro reclamanților care au dat în judecată statul român, o valoare de aproape două ori mai mică decât în dosarele soluționate în 2015, potrivit celui de-al 10-lea raport anual al Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, făcut public miercuri, cu privire la supravegherea punerii în executare a hotărârilor și deciziilor CEDO.

În conformitate cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comitetul Miniștrilor este responsabil cu supervizarea punerii în execuție a hotărârilor și deciziilor CEDO de către statele respective.

Potrivit comunicatului organizației paneuropene, eforturile depuse pentru ducerea la îndeplinire a procesului de punere în executare a deciziilor s-au tradus încă o dată printr-un număr record de cazuri închise în 2016, 2.066 față de 1.537 în anul anterior, la nivelul tuturor statelor membre ale Consiliului Europei.

Numeroase cazuri închise se referă la probleme structurale de lungă durată, mai ales controlul forțelor de securitate, prevenirea relelor tratamente împotriva persoanelor private de libertate, precum și eficacitatea puterii judiciare (în special durata excesivă a procedurilor judiciare).

Potrivit raportului, Curtea de la Strasbourg a acordat despăgubiri totale de 4.104.685 de euro ca 'satisfacție echitabilă' în dosarele referitoare la România, în scădere față de valoarea totală de 7.940.726 de euro în 2015.

Turcia este statul împotriva căruia s-au dictat cele mai mari despăgubiri totale (aproape 20,5 milioane de euro), urmată de Italia (15,1 milioane), Rusia (7,3 milioane), Grecia (4,1 milioane) și Ungaria (3,3 milioane).

Conform aceluiași raport, România a înregistrat și o reducere a numărului de decizii ce își așteaptă încă punerea în executare: 588 de cazuri la sfârșitul lui 2016, comparativ cu 652 în 2015.

Statele cu cele mai numeroase cazuri înregistrate în 2016 au fost Rusia (283), România (151), Grecia (121), Turcia (114) și Ucraina (99), în timp ce țările care au închis cele mai multe cazuri în 2016 au fost Turcia (274), Slovenia (265), Rusia (261), România (214) și Polonia (170).

Totodată, România s-a aflat în 2016 pe locul al 7-lea în ce privește numărul cazurilor plasate sub supervizare întărită, reprezentând 5% din totalul acestora.

Raportul arată de asemenea o nouă diminuare a numărului total de decizii ce așteaptă să fie puse în executare la nivelul statelor membre, care a scăzut sub pragul de 10.000 (9.941) pentru prima oară după 2010. La sfârșitul lui 2015, această cifră era de 10.652.

Deși aceste rezultate ilustrează impactul pozitiv al eforturilor depuse pentru garantarea eficacității pe termen lung a sistemului Convenției Europene a Drepturilor Omului, există în continuare provocări legate mai ales de punerea în executare a deciziilor ce țin de probleme structurale majore sau relative la alte chestiuni complexe, ca de pildă atunci când se dovedește dificilă găsirea unui acord la nivel național cu privire la calea de urmat, menționează comunicatului Comitetului Miniștrilor.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”