CEDO cere Georgiei să îi asigure securitatea fostului preşedinte Mihail Saakaşvili, aflat la închisoare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a anunţat marţi că a cerut Georgiei "să îi asigure securitatea" fostului preşedinte Mihail Saakaşvili, închis de la 1 octombrie şi aflat în greva foamei de 47 de zile, relatează AFP.

Sesizată printr-o procedură de urgenţă, CEDO a cerut la 10 noiembrie guvernului georgian "să îi asigure securitatea în închisoare" fostului şef al statului, să îi administreze "îngrijirile medicale corespunzătoare" şi să îl informeze "cu privire la starea sa de sănătate".

Cererea a fost făcută publică marţi, printr-un comunicat.

Mihail Saakaşvili, care a fost preşedinte al Georgiei timp de nouă ani, până în 2013, a fost arestat la 1 octombrie, la revenirea în ţara sa natală pentru o manifestaţie a opoziţiei cu o zi înainte de alegerile municipale. El este pasibil de şase ani de închisoare pentru abuz în funcţie, în baza verdictului dat la finalul unui proces care a avut loc în absenţa lui în 2018 şi pe care el îl denunţă ca fiind unul politic.

Autorităţile georgiene l-au transferat la 8 noiembrie pe politicianul de 53 de ani la un spital penitenciar din capitala Tbilisi, după mai mult de cinci săptămâni de când Saakaşvili a început greva foamei în închisoare. AGERPRES


populare
astăzi

1 Haos în PSD pe tema reorganizării țării: două județe vor deja să se unească

2 Pericolul major pentru România dacă Donald Trump forțează Ucraina să cedeze teritorii

3 Regula japoneză de la masă care îi ajută pe locuitorii din Okinawa să trăiască peste 100 de ani

4 Ceva strigător la cer! / Cum ascunde Înalta Curte motivarea prin care a scos din închisoare un primar PNL

5 Rețea de fraudă cu carburanți și credite IMM INVEST: șefi din Fisc și bancheri, vizați de DIICOT