Cehia acuză Kremlinul că vrea să refacă URSS, în timp ce Slovenia cere primirea Ucrainei în UE

Ministrul apărării ceh, Jana Cernochova, a apreciat marţi că în spatele deciziei preşedintelui rus Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa regiunilor separatiste proruse Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei se află intenţia de a reface defuncta Uniune Sovietică, în timp ce premierul sloven Janez Jansa a cerut integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană, transmite EFE.

''Recunoaşterea de către Putin a republicilor separatiste din estul Ucrainei este o încercare de a reface Uniunea Sovietică în detrimentul ţărilor libere şi suverane'', a scris Cernochova pe contul ei de Twitter.

Politiciana conservatoare a dat asigurări că ''pe această tablă de şah nu se află doar Ucraina, ci şi noi'', referindu-se la fosta Cehoslovacie comunistă care, timp de patru decenii, între 1948 şi 1989, a făcut parte din Blocul Estic controlat de Moscova.

La rândul său, premierul ceh Petr Fiala a condamnat decizia lui Putin de a recunoaşte independenţa celor două teritorii separatiste şi trimiterea de trupe ruse în aceste regiuni.

Republica Cehă, care aspiră la o reacţie coordonată a Uniunii Europene, se află de partea unei Ucraine ''independente şi libere'', a insistat Fiala, care a adăugat că Cehia este pregătită pentru o posibilă întrerupere a lanţului de aprovizionare dinspre Rusia, dar şi pentru un aflux de refugiaţi.

Pe de altă parte, premierul Sloveniei, Janez Jansa, a propus marţi ca Uniunea Europeană să invite Ucraina să se integreze în clubul comunitar ca membru cu drepturi depline.

''UE trebuie să ofere Ucrainei perspectiva de a adera ca membru deplin'', a scris Jansa într-un comunicat de presă succint, publicat pe contul său de Twitter. În numele ţării sale, Jansa a condamnat în comunicat ''acţiunea ilegală'' de luni a preşedintelui Putin. Decizia reprezintă ''o încălcare evidentă a dreptului internaţional, precum şi a acordurilor de la Budapesta şi Minsk'', a subliniat politicianul conservator. AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Partidul de opoziție TISZA a înregistrat 55% iar FIDESZ, partidul lui Viktor Orban, 38%

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea