Cei trei cetăţeni americani eliberaţi de Coreea de Nord au ajuns în SUA, fiind aşteptaţi personal de Trump

Cei trei cetăţeni americani eliberaţi de Coreea de Nord au ajuns în SUA, fiind aşteptaţi personal de Trump

Un avion avându-i la bord pe cei trei americani eliberaţi de Coreea de Nord a aterizat joi la o bază militară din apropiere de Washington, aceştia fiind aşteptaţi de preşedintele american Donald Trump, precum şi de vicepreşedintele Mike Pence şi de secretarul de stat Mike Pompeo, veniţi să îi întâmpine, relatează Reuters şi dpa.

Eliberarea celor trei cetăţeni a fost obţinută de Mike Pompeo, care a efectuat la începutul acestei săptămâni o vizită la Phenian, unde, potrivit liderului de la Casa Albă, a avut o "întrevedere bună", de 90 de minute, cu liderul nord-coreean Kim Jong-un.

Decizia autorităţilor nord-coreene vine înaintea unui summit extrem de aşteptat între Donald Trump şi Kim Jong-un.

Cei trei cetăţeni sunt Kim Dong-chul, un pastor americano-coreean care a fost arestat pentru spionaj şi condamnat în 2016 la zece ani de muncă silnică, Kim Hak-song şi Kim Sang-duk, care lucrau pentru Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologie de la Phenian, stabiliment fondat de evanghelişti străini. Aceştia doi au fost arestaţi anul trecut pentru "acţiuni ostile".

Coreea de Nord a mai arestat în trecut cetăţeni americani, dintre care majoritatea au fost eliberaţi de Phenian după intervenţii ale unor personalităţi. Fostul preşedinte Bill Clinton a călătorit la Phenian în 2009 pentru a obţine eliberarea a doi jurnalişti condamnaţi la 12 ani de muncă silnică pentru că au trecut ilegal frontiera. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu