Cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei va avea loc săptămâna aceasta în Islanda

Cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei va avea loc săptămâna aceasta în Islanda

Preşedinţia islandeză a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei va găzdui, marţi şi miercuri, la Reykjavik, un summit al şefilor de stat şi de guvern din cele 46 de state membre ale organizaţiei. Acesta este cel de-al patrulea Summit al Consiliului Europei de la crearea sa în 1949, conform site-ului organizaţiei, scrie Agerpres.

Reuniunea la nivel înalt va reprezenta o ocazie istorică pentru liderii europeni de a-şi reafirma angajamentul comun faţă de valorile fundamentale ale Consiliului Europei şi de a reorienta misiunea acestuia în lumina noilor ameninţări la adresa drepturilor omului şi a democraţiei, precum şi de a sprijini în continuare Ucraina prin măsuri concrete care să ajute să se facă dreptate pentru victimele agresiunii ruseşti.

De asemenea, se aşteaptă ca summitul să impulsioneze iniţiativele de abordare a provocărilor emergente la adresa democraţiei şi a drepturilor omului, inclusiv în ceea ce priveşte mediul şi inteligenţa artificială.

Au fost invitaţi să participe liderii tuturor statelor membre ale Consiliului Europei, reprezentanţii celor cinci state cu statut de observator, şi anume SUA, Vatican, Japonia, Canada şi Mexic, precum şi liderii ONU, OSCE şi UE şi şefii tuturor instituţiilor principale ale Consiliului Europei.

O conferinţă de presă finală va avea loc miercuri după amiaza.

Consiliul Europei este cea mai importantă organizaţie europeană în domeniul drepturilor omului, al democraţiei şi al statului de drept, înfiinţată după cel de-al Doilea Război Mondial cu obiectivul de a promova stabilitatea, de a spori cooperarea pe continent şi de a preveni războaiele. În prezent, în Consiliul Europei sunt 46 de state membre şi cinci state cu statut de observator. Toate ţările europene sunt membre, cu excepţia Belarusului, Rusiei şi Kosovo.

Ultimul summit al Consiliului a avut loc în 2005, la Varşovia, precedentul a avut loc la Strasbourg, în 1997, iar primul summit a avut loc la Viena, în 1993.

În contextul invaziei Rusiei în Ucraina, summitul găzduit de Islanda face parte dintr-un efort de a consolida solidaritatea statelor membre ale Consiliului Europei şi de a se asigura că organizaţia va putea continua să promoveze valorile sale fundamentale pe continent - democraţia, drepturile omului şi statul de drept.Islanda a preluat preşedinţia de la Irlanda, în noiembrie 2022, şi o va preda Letoniei în timpul summitului din luna mai. Preşedinţia trece de la un stat membru la altul, fiecare ţară deţinând preşedinţia timp de şase luni.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

2 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

3 Ucraina contraatacă și face ravagii pe tronsonul de cale ferată Moscova–Kursk

4 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

5 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”