Cel mai agresiv val de viroze la copii din ultimii 10 ani a umplut secțiile ATI. „Nu mai sunt locuri”

Cel mai agresiv val de viroze la copii din ultimii 10 ani a umplut secțiile ATI. „Nu mai sunt locuri”

Așteptările medicilor s-au adeverit. Ne confruntăm cu cel mai agresiv val de viroze la copii din ultimii 10 ani. Sunt de două ori mai mulți copii bolnavi față de media înregistrată până acum, iar secțiile ATI sunt pline.

Copil bolnav FOTO Shutterstock

Situația e îngrijorătoare.
Nu mai sunt locuri. Asta nu înseamnă că nu vom consulta și interna un pacient grav. Mutăm. Facem triaj ca pe front. Despre ATI vorbesc. Numai vineri au fost intubați 3. Toate ventilatoarele sunt ocupate, cele 6 sunt ocupate” a atras atenția, la Digi24.ro , Mihai Craiu, medic pediatru.

Dr. Mihai Craiu atrăsese atenția de mai bine de o săptămână că ar putea urma o creștere a cazurilor de viroze în rândul copiilor, ceea ce s-a și adeverit.

Mă gândesc că familiile se vor reuni, vor fi câteva zile de minivacanță, câteva zile în care putem ieși în natură, indiferent de vreme. Sau putem să ne "aglomerăm" în spații închise?! Cei care au în familie copii foarte mici ar trebui să încerce să evite aglomerația. Mai ales ... indoor. Căci valul de bronșiolite crește tot mai mare”, atrăgea atenția cunoscutul pediatru.

La sfârșitul lunii trecute și dr. Sandra Alexiu, medic de familie și membru în Societatea Europeană de Boli Infecțioase Pediatrice, atrăgea atenția că ne confruntăm cu o criză a medicamentelor .

Nu va fi bine deloc

Se găsesc cu greu antitermice și foarte greu antibiotice, mai ales pentru copii. Nu știu dacă să mă bucur, sau să fiu îngrijorată, nu știu dacă pleacă din țară sau sunt în stocuri prin case. Oricum, în perspectiva valului de viroze grele care abia începe, nu va fi bine deloc...”, spunea atunci cunoscutul medic.

Medicul a făcut apel către persoanele tentate de automedicație și - mai ales - către părinți să folosească antibiotice (și medicamente, în general) numai la recomandarea unui medic.

„E sezonul virozelor. Ne așteptăm la Covid-19 , la Gripă și Bronșiolită (devastatoare la sugari și vârstnici!!!!), la crize de tip astmatic declanșate de viroze. Pentru toate acestea nu folosim antibiotice. Sunt inutile, ba chiar mai rău ne fac”, a avertizat medicul.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

2 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 „Au vrut ca o Ucraină epuizată, dar încă neînvinsă, să fie forțată să se așeze la masa negocierilor cu o Rusie epuizată, dar și neînvinsă”