„Cel mai iresponsabil film al anului”/Citiți și voi ce se discută în SUA pe marginea unei simple povești!
One Battle After Another (O luptă după alta) este, după ne luăm după rețelele sociale, „filmul anului”. Adaptarea liberă, de aproape trei ore, a romanului Vineland al lui Thomas Pynchon, realizată de Paul Thomas Anderson și având în rolul principal pe Leonardo DiCaprio, a fost unul dintre rarele drame pentru adulți care a primit laude enorme din partea criticilor, scoruri ridicate din partea publicului și încasări solide la box office — depășind pragul de 100 de milioane de dolari la nivel mondial și înregistrând cea mai mare premieră din cariera lui Anderson, scrie The Hollywood Reporter .
Având în vedere că filmul este și intens politic – relatând povestea unui revoluționar epuizat (DiCaprio) care se străduiește să-și salveze fiica (Chase Infiniti) de un ofițer militar naționalist alb (Sean Penn) – este poate surprinzător că până acum nu s-a auzit mai mult zgomot din zona de dreapta a spectrului politic. Filmul începe cu un raid asupra unei facilități ICE pentru eliberarea deținuților și arată agenți guvernamentali executând cu sânge rece suspecți neînarmați și trimițând un agent sub acoperire la o manifestație pașnică pentru a arunca un cocktail Molotov, cu scopul de a justifica folosirea forței.
O serie de voci din zona dreptei dure acuză însă că pelicula, la care Anderson a lucrat timp de zeci de ani, este de fapt filmul nepotrivit la momentul nepotrivit, și nu invers.
„Poți găsi scuze pentru asta, dar, în esență, [filmul] este o apologie a terorismului radical de stânga, asta este”, a spus Ben Shapiro , care a prezis că filmul va câștiga „toate premiile Oscar” datorită politicii sale. „Are subtilitatea unei cărămizi… Sugestia de bază este o teorie a conspirației în care Statele Unite sunt conduse de naționaliști creștini suprematiști albi, iar toate persoanele de culoare și câțiva tovarăși de călătorie incompetenți, cum ar fi [personajul lui DiCaprio], vor prelua controlul asupra întregului sistem. Și acest sistem trebuie înfruntat cu prețul familiei, al prieteniei, al decenței, al capacității umane de bază de a avea succes. Cu alte cuvinte, este mai bine să fii un ratat complet care își irosește viața bombardând lucruri la întâmplare pentru a elibera imigranții ilegali să treacă granița fără discernământ, decât să fii un cetățean productiv.”
„Pentru ca acest film să aibă vreun sens, trebuie să crezi că Statele Unite, astăzi, în acest moment, sunt o dictatură fascistă”, a scris David Marcus la Fox News , sub un titlu care numea filmul „o apologie nepotrivită a violenței de stânga”. El a continuat: „Aceasta nu este doar o eroare periculoasă, ci, după cum am aflat recent, una mortală… Întregul film m-a enervat puțin, dar apoi mi-am amintit că administrația Trump ia măsuri dure împotriva Antifa – teroriștii interni foarte reali de astăzi – și poate că acesta va fi un film distractiv pentru ei să-l vizioneze odată ce vor fi toți în închisoare”.
„Este o coincidență macabră că One Battle After Another se lansează atât de curând după asasinarea pașnicului debater conservator Charlie Kirk”, a scris The National Review sub un titlu care prezice „vor fi vărsări de sânge” provocate de film. „ Filmul romantizează în mod incontestabil asasinatul politic… Anderson provoacă intenționat setea de sânge a confraților săi woke (și a spectatorilor din generația Z care nu știu nimic despre anii ’60) prin celebrarea activităților insipide, eretice și violente ale trecutului și prezentului liberal. Titlul lui Anderson nu are conciziunea lui Pynchon, dar visează cu ochii deschiși la o cultură a obstrucției politice și a haosului fără sfârșit. Este cel mai iresponsabil film al anului.”
„Vizionarea filmului One Battle After Another poate că nu este distractivă, dar celebrarea vitriolului și a crimei este clarificatoare”, a opinat The Blaze . „Nu este vorba de obișnuita prejudecată „anti-conservatoare” a Hollywoodului. Când DiCaprio, mereu transpirat, strigă „¡Viva la revolución!” în timp ce detonează bombe, tu trebuie să aplauzi. Și dacă nu aplauzi, ei bine, bombele alea sunt pentru tine… Din ce în ce mai mult, Hollywoodul vede jumătate din țară nu ca pe niște concetățeni cu convingeri învechite, ci ca pe niște dușmani care merită pedepsiți. Deținerea de arme de foc, susținerea frontierelor, votarea diferită – acestea nu sunt diferențe de politică; sunt tratate ca crime morale, motive de exterminare.”
Unii critici, însă, au susținut că politica filmului se joacă mai degrabă ca o fantezie satirică – de la cabala conspirativă a supremației albe la rețeaua de stânga ultra-organizată în stilul Rezistenței franceze, până la comportamentul caricatural al colonelului Lockjaw, în stilul Dr. Strangelove. Flashback-ul de la începutul filmului, în care rebelii atacă un centru de detenție, ar fi avut loc în timpul primului mandat al lui Obama, cu mulți ani înainte ca primul mandat al președintelui Trump să provoace reacții intense împotriva politicilor de imigrare ale SUA.
Revista progresistă The New Republic a abordat acest subiect într-un eseu care explorează temele politice ale filmului și a concluzionat că One Battle este visul unei mișcări de stânga care nu există.
„Cea mai puțin credibilă parte este existența unui grup revoluționar de stânga care ripostează fizic”, a scris David Klion , remarcând că „rebelii din filmul lui Paul Thomas Anderson seamănă mai puțin cu Weather Underground și mai mult cu imaginea conspirativă a dreptei despre „supersoldații antifa”… Publicul de la proiecția mea părea să se distreze de minune, râzând și aplaudând pe tot parcursul filmului – și, deși eu am trăit One Battle After Another în același mod, în retrospectivă, a fost o reacție oarecum discordantă, având în vedere descrierile extrem de relevante ale familiilor de imigranți destrămate de agenții federali înarmați.”
Și într-o rubrică pentru The Hollywood Reporter, Richard Newby a respins ideea că filmul ar fi în vreun fel pro-violență: „Deși unii susțin că filmul celebrează violența politică, nu este deloc așa. El o descrie ca pe o soluție temporară, una care, atunci când se trasează liniile de luptă, duce doar la victime de ambele părți și creează victime din cei care suferă în aceeași realitate a Americii.”
SURSA: g4media.ro
