Cel mai lung pod pietonal suspendat din lume, inaugurat vineri în Republica Cehă (GALERIE FOTO)

Cel mai lung pod pietonal suspendat din lume, construit deasupra unei văi montane, a fost inaugurat pentru publicul general, vineri, în Republica Cehă, informează Reuters.



"Am venit aici pentru că ne place adrenalina", a declarat Michaela Klestilova, una dintre persoanele care au păşit pe acest pod, ce are o lungime de 721 de metri şi ajunge până la 95 de metri deasupra solului în cel mai înalt punct al său.



"Am venit pe jos până aici şi acum vrem să ne primim recompensa", a adăugat ea.



Denumit "Sky Bridge 721", acest pod a avut nevoie de doi ani pentru a fi construit cu un buget de 200 de milioane de coroane (8,4 milioane de euro), fiind suspendat cu ajutorul a şase cabluri principale de susţinere şi conţine alte 60 de cabluri anti-vânt.



El se află la peste 1.100 de metri deasupra nivelului mării şi face legătura între două creste montane din nord-estul Cehiei, la 200 de kilometri de Praga, în apropiere de graniţa cu Polonia.



Precedentul record mondial pentru un pod pietonal suspendat era deţinut de Arouca Bridge din Portugalia, care are o lungime de 516 metri.



Construcţia noului pod din Republica Cehă a fost însoţită însă şi de anumite critici.

Directorul regional al Agenţiei Cehe pentru Conservarea Naturii, Michal Servus, a declarat pentru televiziunea cehă în această săptămână că podul pietonal a cauzat probleme în protejarea naturii din regiune şi a schimbat peisajul zonei.



Oficialii speră însă că "Sky Bridge 721" va stimula turismul local întrucât oferă o panoramă deosebită asupra peisajului zonal.

"Pentru mine, este o privelişte minunată", a declarat Michal Hofirek, unul dintre primii turişti care au păşit pe acest pod. AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan