Cel mai mare steag cavaleresc din lume, arborat pe Turnul cu Ceas de la Sighișoara

Cel mai mare steag cavaleresc din lume, arborat pe Turnul cu Ceas de la Sighișoara

Cel mai mare steag cavaleresc din lume a fost desfășurat, vineri seara, în cadrul celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Sighișoara Medievală, pe Turnul cu Ceas, cea mai reprezentativă clădire a cetății.

Drapelul de peste 25 de metri a fost cusut de partenerele de viață ale cavalerilor care participă la festival cu o noapte înainte și a fost 'botezat' de către toți turiștii care au trecut în noaptea de joi spre vineri prin Cetatea Medievală a Sighișoarei, care l-au călcat în picioare.

'Este o onoare că am putut ajuta ca simbolul Sighișoarei să fie imprimat cu mânuțele noastre pe pânza uriașă de 25 de metri. A fost o muncă titanică, dar extrem de plăcută. Sunt multe mânuțe dibace care au cusut de zor, au fost mai multe domnițe din mai multe ordine cavalerești care iau parte la Festivalul Sighișoara Medievală alături de mai multe voluntare. Drapelul este impresionant și după căutările noastre este cel mai mare din lume. Va deveni, sperăm, un simbol puternic al Sighișoarei și pentru cei care vizitează Sighișoara. Este mare de 25 de metri, lat de 10 metri, este alb și are leul sighișorean de culoare roșie pe mijloc', a precizat actrița Dana Pancu.

Drapelul a fost arborat pentru câteva minute pe Turnul cu Ceas după ce a fost purtat pe brațe de către toți cavalerii, care speră ca Guinness Book să valideze recordul mondial.

'E Drapelul Cavalerilor. Nimic nu poate fi mai important în viața unui cavaler decât să aibă o poveste pusă într-un simbol. Drapelul Cavalerilor își are viața lui, una importantă, care te reprezintă. Din acest motiv am încercat să doborâm un record mondial cu acest drapel cavaleresc pe care domnițele, printre care lupoaicele Cavalerilor Lup, au cusut cu o noapte înaintea arborării simbolul sighișorean", a precizat pentru AGERPRES Liviu Pancu, directorul artistic al Festivalului Sighișoara Medievală.

Filmările și fotografiile vor fi înaintate Biroului Guinness Book din Londra, care urmează să anunțe dacă recordul este omologat sau nu.

Sâmbătă, va avea loc o nouă tentativă de doborâre a unui record mondial, prin cea mai mare spadă din lume, 'Excalibur Românesc' sau 'Spada Titanilor, iar duminică este programat tot un record pentru care se dorește intrarea în Guinness Book — realizarea unui covrig rotund cu diametrul de 20 de metri. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

4 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

5 Așa o fi?