Cel mai mic ''regat'' din lume. Mărirea şi decăderea unei familii care a stăpânit mai bine de 200 de ani o parte a unei insule

Cel mai mic ''regat'' din lume. Mărirea şi decăderea unei familii care a stăpânit mai bine de 200 de ani o parte a unei insule

Descendeţii lui Giuseppe Bertoloni trăiesc de mai bine de 200 de ani pe un istm în Tavolara, o insulă cu relief înalt, având o lungime de 5 kilometri şi o lăţime de un kilometru, în Golful Olbia, din largul coastelor Sardiniei, relatează Descoperă.

Cel mai mic ''regat'' din lume. Mărirea şi decăderea unei familii care a stăpânit mai bine de 200 de ani o parte a unei insule

Acesta a fost un imigrant genovez, care a ajuns pe insulă în anul 1807, cu intenţia de a trăi aici împreună cu una dintre cele două soţii ale sale şi copiii lor, în încercarea de scăpa de pedeapsa care se aplica în cazul persoanelor bigame. La sosirea pe insula Tavolara, Giuseppe s-au autoproclamat "rege al insulei", susţinând că a primit acest titlu din partea regelui Sardiniei, Carlo Alberto, în timpul unei vizite pe care acesta a făcut-o în anul 1836.

De atunci şi până acum, în familia Bertoloni au crescut şapte generaţii. Reprezentanţii acestora au purtat cu toţii titlul de "rege al insulei Tavolara", deşi ei stăpâneau numai peste membrii propriilor lor familii. În momentul de faţă, aceştia se ocupă, printre altele, cu crescutul caprelor, pescuitul şi vânzarea de suveniruri. De asemenea, ei au în proprietate două dintre restaurantele de pe insulă.

Regele Carlo Alberto s-a aflat, într-adevăr, pe insula Tavolara, în anul 1836. Ba mai mult, la câţiva ani după aceea, el a fost de acord ca unul dintre descendenţii lui Giuseppe Bertoloni, Paolo, să primească, în mod oficial, titlul de "Rege al Tavolarei".

În anul 1934, insula a intrat în componenţa statului italian, iar privilegiile acordate familiei Bertoloni au fost anulate. Mai mult decât atât, în 1962, NATO a construit aici o bază militară, care acoperea jumătate din teritoriul locuibil al zonei de uscat.

Astăzi, familia mai are în proprietate doar 50 de hectare de teren. Pentru că nu mai pot purta titlul de "regi ai Tavolarei", membrii acesteia au fost recunoscuţi de către statul italian, în mod onorific, drept "protectori ai insulei". Cu toate acestea, autodeclaratul "rege Tonino" încearcă din răsputeri să restabilească onoarea strămoşilor săi, creând cel mai mic regat care ar putea exista în momentul de faţă, scrie Descoperă .

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...