Cel mai prost interlop din România?/Fane Căpățână a fost arestat din nou după ce s-a dat drept polițist și a luat 3.800 de euro de la pasagerii unei mașini

Ștefan Dinu, cunoscut și sub numele Fane Căpățână, lider al lumii interlope a anilor 90, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce s-a dat drept polițist și a oprit în trafic un autoturism, la ieșirea din municipiul Buzău. Bărbatul ar fi sustras din portofelele ocupanților mașinii 3.800 de euro, informează IPJ Buzău.

În decembrie 2022, Fane Căpățână era reținut pentru că în urma unui fals control corporal, fiind îmbrăcat în haine de polițist, i-a luat suma de 2.500 de lei unui cetățean străin.

”În noaptea de 21 spre 22 ianuarie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii din Buzău au fost sesizați, prin apel 112, de către un cetățean străin, cu privire la faptul că, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1BE577, din direcția Buzău către Ploiești, la ieșire din municipiul Buzău, a fost oprit în trafic de către un bărbat. Acesta, folosindu-se de calități oficiale, i-ar fi solicitat documentele pentru control, atât lui, cât și pasagerilor.

În acest context, bărbatul ar fi sustras din portofelele ocupanților mașinii 3.800 de euro”, informează IPJ Buzău.

În urma investigațiilor derulate, polițiștii au stabilit că bănuit de săvârșirea faptei este un bărbat, de 55 de ani, din București. Acesta a fost depistat pe raza localității de domiciliu și a fost condus la sediul poliției pentru audieri, în vederea continuării cercetărilor și documentării întregii activități infracționale. În urma materialului probator administrat, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar astăzi, urmează a fi prezentat parchetului, cu propuneri legale.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker