Cel puţin 60 de case au fost îngropate de o alunecare de teren în Peru (GALERIE FOTO)

Cel puţin 60 de case au fost îngropate de o alunecare de teren în nordul statului Peru, informează DPA.

În localitatea Retamas din provincia Pataz, versanţii unui deal au alunecat şi au îngropat casele sub mase de pământ, a declarat marţi guvernatorul Manuel Llempen la postul de radio RPP.

Foto: (c) Audias Torres Coronel/EPA

"Amploarea pagubelor nu este încă cunoscută", se arată într-un comunicat al administraţiei regionale.

Cel puţin şapte persoane sunt date dispărute, dintre care trei minori, a anunţat comisarul de poliţie Carlos Alberto Valderrama la postul de radio RPP.


Foto: (c) Cecilia Mamani/EPA

Alte patru persoane au fost deja salvate, a precizat el.

Sătenii şi minerii de la o mină din apropiere au continuat să îi caute pe cei rămaşi sub dărâmături.


Foto: (c) Audias Torres Coronel/EPA


Preşedintele Pedro Castillo i-a trimis pe şeful apărării civile şi pe ministrul apărării în regiune.

Foto: (c) Audias Torres Coronel/EPA


"Sprijinim familiile afectate şi vom lua diferite măsuri împreună cu autorităţile locale", a scris şeful statului pe Twitter.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR