Cele două Corei și-au reluat negocierile; Seulul acuză Phenianul de ipocrizie

Coreea de Sud și Coreea de Nord și-au reluat duminică negocierile începute cu o zi înainte pentru evitarea unui conflict armat, însă Seulul a acuzat Phenianul de subminarea discuțiilor procedând la noi desfășurări de armament naval și terestru, relatează AFP. Ministerul Apărării sud-coreean a declarat că Phenianul și-a dublat unitățile de artilerie la frontieră și a dislocat 50 de submarine de la bazele lor militare.

"Coreea de Nord adoptă o atitudine ipocrită în timp ce discuțiile continuă", a declarat un oficial al ministerului sud-coreean.

Negocierile au fost reluate în satul de la frontieră Panmunjom , unde a fost semnat acordul de încetare a focului după războiul din 1950-1953. Discuțiile au fost suspendate după zece ore de negocieri fără niciun rezultat care s-au încheiat în noaptea de sâmbătă spre duminică.

În opinia analiștilor, continuarea negocierilor reprezintă un semnal pozitiv. Președinția sud-coreeană a afirmat că cele două părți "continuă să-și reducă divergențele".

Situația rămâne însă tensionată. Armatele celor două țări sunt în stare de alertă maximă și desfășoară armament de-a lungul frontierei, unde schimburi de tiruri de artilerie au avut deja loc.

Coreea de Nord cere Coreii de Sud să înceteze operațiunile de propagandă de la frontieră împotriva regimului de la Phenian, amenințând în caz contrar cu o "reacție militară extrem de puternică".

Seulul îi cere în schimb Phenianului să prezinte scuze pentru explozia unei mine antipersonal care a mutilat doi soldați sud-coreeni în timp ce patrulau la frontieră la începutul lunii august.

Cele două Corei sunt, din punct de vedere tehnic, încă în stare de război, întrucât Războiul din Coreea (1950-1953) s-a încheiat cu un simplu acord de încetare a focului și nu cu un tratat de pace. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii