După ce a părăsit prematur summitul G7 din Canada, invocând „chestiuni importante” acasă, Donald Trump lasă în urmă o dublă incertitudine: una globală, privind conflictul Iran-Israel, și una internă, legată de coerența propriei politici externe.

Donald Trump a plecat de la summit-ul G7 cu o zi mai devreme FOTO Profimedia

Decizia președintelui Trump privind posibila implicare a Statelor Unite în conflictul dintre Israel și Iran s-a transformat, în ultimele zile, dintr-o ipoteză de politică externă într-un test acut al responsabilității globale. La cinci zile de la debutul ofensivei israeliene, Casa Albă analizează o intervenție care ar putea rescrie harta strategică a Orientului Mijlociu.

Ținta: instalația nucleară subterană de la Fordo, una dintre cele mai bine protejate din lume, îngropată sub munții Iranului. Singura armă capabilă să o penetreze este așa-numita Massive Ordnance Penetrator, o bombă de 13 tone, transportabilă doar de bombardierele americane B-2 – un arsenal pe care Israelul nu îl deține.

Ambiguitatea aceasta, tipică stilului său politic, nu face decât să adâncească incertitudinea pe fondul unei escaladări militare fără precedent. Iar întrebarea-cheie rămâne, potivit BBC: ce face Trump mai departe?

1. Cedarea în fața presiunii lui Netanyahu

Trump și-a exprimat deja – în manieră inconfundabilă – disponibilitatea de a permite Israelului să ducă mai departe atacurile, amenințând Iranul cu „represalii și mai brutale”. În spatele acestei retorici se ascunde însă o dilemă strategică.

Pe de o parte, liderul american a afirmat, ca și Netanyahu, că Iranul nu trebuie să obțină arma nucleară. Pe de altă parte, spre deosebire de premierul israelian, Trump preferă – declarativ – calea negocierii. Această contradicție alimentează ipoteza unei strategii inspirate din doctrina „nebunului”, popularizată de Nixon în timpul Războiului Rece: o impredictibilitate calculată, menită să forțeze mâna adversarilor.

Unii consilieri de la Casa Albă și voci influente din Partidul Republican susțin această abordare dură, considerând că Iranul nu este interesat de dialog.

În paralel, congresmenii republicani radicali cer din ce în ce mai insistent o „soluție finală” la problema regimului iranian.

2. Varianta de echilibru

Oficial, Trump afirmă că SUA nu participă la atacurile Israelului. Dar în spatele acestei neutralități declarative, armata americană contribuie deja la apărarea Israelului prin distrugătoare și sisteme de rachete terestre.

Pentagonul știe că orice implicare directă riscă să transforme un conflict regional într-unul generalizat, cu posibile pierderi americane și destabilizare regională durabilă. Consilierii din Consiliul Național de Securitate, potrivit unor surse neoficiale, i-ar fi transmis deja președintelui că o escaladare suplimentară ar putea anula orice șansă de a readuce Iranul la masa negocierilor.

Netanyahu, însă, vrea mai mult: o eliminare a liderului suprem iranian, Ali Khamenei. Dar Trump – potrivit unor surse anonime din administrație – s-ar fi opus ferm acestei idei.

3. Retragere, sub presiunea bazei MAGA

O componentă tot mai vizibilă în ecuația decizională a lui Trump vine dinspre propria bază electorală. Curentul MAGA, în ciuda susținerii tradiționale pentru Israel din partea Partidului Republican, dă semne de oboseală și revoltă față de implicarea SUA în conflictele din Orientul Mijlociu.

Jurnalistul Tucker Carlson – influent printre conservatorii americani – a criticat aspru intervenția indirectă a SUA, acuzând administrația că „minte” și cerând ruperea de Tel Aviv. Marjorie Taylor Greene, una dintre vocile MAGA din Congres, a postat pe X: „Cine cere implicarea SUA în războiul Israel/Iran nu e America First”. Trump pare să fi auzit aceste avertismente. A reluat, în weekend, ideea unei medieri între părți și a subliniat că SUA „nu au avut nicio implicare în atacul asupra Iranului”. Mai mult, s-a alăturat – cel puțin retoric – apelurilor Rusiei la încetarea ostilităților.