Celulele stem sunt soluția și pentru tratarea calviției

Celulele stem sunt soluția și pentru tratarea calviției

Pentru prima oară oamenii de știință au reușit să folosească celule stem pluripotente pentru a obține celule care să genereze noi foliculi de păr, conform unui material publicat de CNET.com.

Folosirea celulelor stem, celule nespecializate care se pot specializa în orice tip de celulă a organismului, pentru a trata alopecia este teoretizată de mai mulți ani, iar acum s-a obținut, pentru prima oară, foliculi de păr pe cobai într-un experiment de laborator.

"Am dezvoltat o nouă metodă pornind de la celule stem umane pluripotente pentru a obține noi celule capabile să inițieze regenerarea părului. Această metodă este o soluție mult mai bună decât cea existentă în practica medicală și care prevede prelevarea unor foliculi de păr existenți de la pacienți și transplantarea lor pe părțile de scalp afectate", a susținut Dr. Alexey Terskikh, profesor asociat în cadrul Programului pentru Dezvoltare, Îmbătrânire și Regenerare din cadrul Institutului Medical Sanford-Burnham din San Diego, California.

"Metoda noastră beneficiază de avantajul unei surse nelimitate de celule pentru transplant, de la fiecare pacient, și nu este limitată de disponibilitatea unor foliculi de păr sănătoși existenți", a mai adăugat el.

Acest proces a pornit de la celule stem embrionare pluripotente umane — celule ce se pot specializa în orice alt tip de celulă sau țesut al organismului — care au fost transformate în celule din creasta neuronală. Aceste celule se pot dezvolta într-o varietate de alte celule ale capului, printre care celule ale creierului, cartilaje, țesut osos sau țesut muscular.

După ce au obținut celule din creasta neuronală, echipa de cercetători le-au cultivat în alte celule, denumite papile dermice, care au rolul de a hrăni pielea și de a controla formarea și creșterea foliculilor de păr. Odată ce au fost transplantate, în cazul experimentului pe șoareci complet lipsiți de păr, aceste celule au reușit să genereze foliculi de păr.

"Următoarea etapă este de a transplanta papile dermice umane, derivate din celulele stem umane pluripotente, pe subiecți umani. Suntem în căutarea unor parteneriate pentru această ultimă etapă", a mai susținut Terskikh.

Acest studiu a fost prezentat pe larg în ultimul număr al revistei PLOS One. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

2 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

3 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

4 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”

5 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?