Centrală termică sau boiler?

Centrală termică sau boiler?

Vara aproape a trecut și zilele răcoroase încep să-și facă simțită prezența. Dacă pentru întâmpinarea verii ne-am pregătit cu un aer condiționat, pentru anotimpul rece ce ar trebui să alegem? O centrală termică sau un boiler?

Depinde pentru ce vrei să folosești acest sistem. Dorești să-ți încălzești locuința și să ai apă caldă sau îți dorești doar apă caldă? Te ajutăm să faci alegerea potrivită și îți prezentăm cele mai bune soluții pentru tine și familia ta.

Centrala termică

Confortul termic este important indiferent de anotimp, cu atât mai mult cu cât gradele din termometru sunt cu minus. O centrală termică de top îți asigură confortul de care ai nevoie. Ai temperatura optimă atât acasă, cât și la birou. De ani de zile, centrala termică electrică sau cea pe gaz au luat locul agentului de termoficare din diferite orașe.

În cazul în care locuiești la bloc, atunci ar trebui să te orientezi către o centrală termică de apartament. Un model care poate fi ușor integrat în ambientul casei tale, cu dimensiuni mici, o centrală electrică sau pe gaz, în funcție de combustibilul pe care vrei să-l folosești.

Centrala termică funcționează diferit, în funcție de agentul termic pe care îl folosește. Centralele termice clasice pe gaz folosesc tehnologia arderii gazelor care produc căldura sau apa caldă. Centrala termică electrică poate fi folosită ca sursă principală de căldură, iar cu ajutorul unui boiler extern poți beneficia și de apă caldă. În ultimii ani, pentru încălzirea caselor situate în zone în care nu există racordare la gaz, se folosesc centralele pe lemne.

Cele mai bune centrale termice

Înainte de a achiziționa o centrală termică, ar trebui să iei în calcul mai multe aspecte. Pe lângă spațiul care va trebui încălzit, apartament sau casa, puterea termică a centralei este foarte importantă, la fel și funcționalitățile extra sau sistemele anti-îngheț și de protecție în caz de supraîncălzire.

Noua generație de centrale termice folosește tehnologia de încălzire în condensare și îți garantează o performanță fiabilă. În plus, acestea pot fi controlate de la distanță cu ajutorul tehnologiei inovatoare. Poți obține temperatura ideală de încălzire chiar dacă te afli în alt oraș. Termostatul de cameră cu WiFi te ajută să setezi temperatura ambientală și să faci economie la consumul de combustibil.

Funcțiile inteligente ale noilor centrale termice, te ajută să încălzești rapid locuința, să ai temperatură stabilă tot timpul și să te bucuri în fiecare zi de control pentru a-ți satisface nevoia de confort.

Boiler

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face pentru mediul înconjurător este să economisești energie, în special cea obținută din combustibili fosili. Boilerul termoelectric folosește energia electrică pentru încălzirea apei. Apa are o temperatură constantă și poate fi folosită atunci când ai nevoie. Poți folosi și un boiler instant, fără rezervor de încălzire, pentru a folosi apa caldă doar atunci când ai nevoie și pentru a reduce și costul energiei electrice. 

Achiziționarea unui boiler de calitate superioară, fie că este alimentat cu gaz sau electric, asigură apa caldă suficientă pentru dușuri, bucătărie sau pentru unele aparate. Ce ți-ai mai putea dori de la un boiler? Să fie flexibil și versatil, dar și durabil.

Boiler electric

Indiferent dacă stai într-un apartament sau la casă, boilerul electric poate fi soluția pentru încălzirea apei. Tehnologia a evoluat și acum poți alege dintre un boiler vertical sau un boiler orizontal, plat. În funcție de spațiul în care îl montezi, poți alege modelul potrivit. De asemenea, ține cont și de numărul membrilor familiei și alege un boiler cu o capacitate mai mare, de 80 sau de 100 de litri.

Pentru a economisi și mai mult la energie, alege un boiler hibrid care folosește energia electrică și energia generată de o pompă de căldură. Eficiență energetică, confort sporit și emisii de dioxid de carbon reduse. 

Cu ajutorul unei aplicații poți controla temperatura apei de oriunde te-ai afla, dar și eventuale probleme de funcționare sau probleme cauzate din cauza tensiunii electrice.

Tehnologia inteligentă învață obiceiurile tale de consum și creează un program care să asigure apa caldă atunci când ai nevoie. Pentru modelul de boiler hibrid, acesta alege care este cea mai bună opțiune de consum: energia electrică sau energia regenerabilă a pompei de căldură.

Boiler instant

Boilerele instant, fără rezervor, încălzesc apa la cerere, astfel nu irosești energie încălzind încontinuu 40-50 de litri de apă atunci când nu o folosești. Pe lângă reducerea consumului de energie, acestea au și alte avantaje față de rezervoarele de apă tradiționale: durează mai mult, sunt mai mici, economisesc apă și ocupă mai puțin spațiu.

Afișajul digital al temperaturii îți permite să vezi temperatura la care va fi încălzită apa care intră și o poți regla în funcție de preferințe.

Boilerul instant face față nevoilor de apă caldă din casă, poate furniza apa pentru până la trei dușuri simultan (în funcție de temperatura apei și de debitul dușului). Poți alege dintre un boiler instant electric sau pe gaz.

Atât centrala termică, cât și boilerul sunt opțiuni foarte bune pentru sezonul rece. Alege în funcție de buget și de cerințele tale!


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale