Centrul Bucureștiului s-a umplut cu suporterii naționalei României. Meciul cu Belgia poate fi urmărit în mai multe locații, pe ecrane imense

Centrul Bucureștiului s-a umplut cu suporterii naționalei României. Meciul cu Belgia poate fi urmărit în mai multe locații, pe ecrane imense

Mii de suporteri ai tricolorilor s-au strâns în centrul Bucureștiului pentru a vedea împreună meciul România-Belgia, în urma căruia naționala noastră s-ar putea califica în optimile EURO 2024.

Centrul Bucureștiului, plin de suporteri FOTO: captură video

Centrul Bucureștiului, plin de suporteri FOTO: captură video

Capitala este unul dintre orașele din România unde poți vedea meciurile EURO 2024 în aer liber, în public.

În Piața George Enescu din București, lângă Ateneu, este amenajat un fan zone și a fost montat un ecran de 60 de metri pătrați. Microbiștii pot vedea meciurile naționalei și în parcul IOR și Obor.

România și Belgia vor încheia ziua a 9-a din Campionatul European cu ceea ce se anunță a fi un meci pe viață și pe moarte! Mai ales pentru De Bruyne și compania, în timp ce România se află în fața unei oportunități istorice.

Edward Iordănescu (46 de ani) a efectuat o modificare în primul „11“ pe care îl va trimite pe teren, diseară, și care tocmai a apărut pe site-ul Federației Române de Fotbal.

Concret, Valentin Mihăilă îl va înlocui pe Florinel Coman în formula de start. Cu precizarea că, în partida anterioară, cea cu Ucraina (3-0), golgheterul FCSB-ului a prins un loc de titular, deoarece Mihăilă a acuzat o stare de răceală. Acum, când jucătorul de la Parma e apt, el va începe meciul cu Belgia.

În grupa E, în afară de Belgia, România, Ucraina și Slovacia au câte 3 puncte. Ucraina a învins Slovacia cu scorul de 2-1, vineri. Naționala condusă de Sergiy Rebrov a câștigat după ce slovacii au deschis scorul.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Documente / Această turnătoare a fost timp de 10 ani membră CNA...

2 „15.000 de euro în numerar, 4.000 de euro în bijuterii. Eram furioasă”

3 Stupoare la Chișinău după rezultatele unui sondaj realizat în România. Jurnalist: „Nu pot să înțeleg această combinație de trădare și spaimă”

4 Ce ar putea fi misterioasa aeronavă care s-a prăbușit recent lângă baza Area 51

5 Românul care l-a consiliat pe Trump anunță ce li se pregătește rușilor și coreenilor. „N-are nicio problemă să recurgă la metode foarte dure”