Centrul de Resurse Juridice solicită declasificarea Protocolului de colaborare dintre MP și SRI

Centrul de Resurse Juridice solicită declasificarea Protocolului de colaborare dintre MP și SRI

Centrul de Resurse Juridice solicită Ministerului Public întreprinderea demersurilor legale pentru declasificarea Protocolului dintre MP și Serviciul Român de Informații.

Într-un comunicat remis joi AGERPRES, CRJ spune că precizările făcute de MP cu privire la Protocolul încheiat între această instituție și SRI "mai degrabă ridică semne de întrebare".

"Ni se spune că 'încheierea unui protocol de cooperare între Ministerul Public și Serviciul Român de Informații a fost justificată de cadrul legal în vigoare la data respectivă, potrivit căruia implementarea măsurilor de supraveghere tehnică se realiza prin intermediul SRI'. Vă rugăm să precizați care era cadrul normativ în vigoare la acel moment, care permitea SRI să implementeze astfel de măsuri în dosare penale", afirmă CRJ în comunicat.

Conform sursei citate, CRJ consideră că nu există un astfel de cadru normativ.

"Vă rugăm să nu vă referiți la hotărâri CSAT, pentru că (...) acestea nu sunt publicate în Monitorul Oficial. De asemenea, acestea nu pot adăuga la lege", subliniază CRJ în comunicat.

Totodată, CRJ face referire și la alte precizări ale MP, conform cărora "ofițerii serviciilor de informații — în unele cazuri s-a lucrat și cu lucrători ai Ministerului de Interne, nu doar ai SRI — nu au desfășurat nici un fel de activități de urmărire penală" și "contribuția ofițerilor de informații a fost strict de punere în aplicare a măsurilor tehnice autorizate de instanța de judecată".

"Vă atragem atenția asupra considerentelor Curții Constituționale din decizia nr. 51/2016, obligatorii, conform cărora metodele speciale de supraveghere sau cercetare sunt procedee probatorii care duc la obținerea mijloacelor de probă (...), acestea neputând fi obținute decât de organele de urmărire penală, pe cale de consecință SRI a desfășurat activități de urmărire penală", susține CRJ.

De asemenea, CRJ se referă și la o altă afirmație a MP, conform căreia "în mod concret, atribuțiile ofițerilor de informații din cadrul echipelor operative s-au limitat strict la punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică (exemplu — montarea de aparatură pentru înregistrările ambientale) și exercitarea activităților de supraveghere operative (exemplu — filaje)".

Potrivit CRJ, acest lucru "este fals". "Mijloacele de probă, adică procesele-verbale de redare a celor rezultate din punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică, erau realizate și de către ofițeri SRI", precizează CRJ.

Centrul de Resurse Juridice subliniază că opinia publică trebuie să fie "pe deplin lămurită" în legătură cu respectarea legalității de către instituțiile din sistemul judiciar, care au semnat protocoale de cooperare în zona procesual penală cu instituții din afara sistemului judiciar.

Conform CRJ, "simpla încetare a efectelor acestui protocol (în cazul de față al Ministerului Public) ca urmare a Deciziilor CCR nu conferă acestuia, post-festum, nici legalitate nici legitimitate".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Bolojane, cu eliminarea porcăriilor ăstora trebuia să începeți, nu cu birurile pe poporul de rând

2 Judecați voi! / Savonea a deschis calea revizuirii dosarului ICA, iar Dan Voiculescu nu numai că nu va mai plăti niciun leu, dar va lua înapoi milioane …

3 Aventurile a doi vloggeri în locul unde românii sunt mai urâți ca oriunde. „Cea mai mare plăcere a lor e să bată străini pe stradă”

4 VIDEO Prima dovadă că o dronă americană MQ-9 „Reaper” a încercat să doboare în premieră un obiect zburător neidentificat

5 BREAKING „Am fost sub atac hibrid” / Andrei Caramitru s-a ales cu dosar penal pentru instigare în urma postărilor de pe Facebook