Cercetători: Langya, noul virus chinezesc, poate fi „vârful aisbergului” pentru agenţii patogeni nedescoperiţi

Cercetători: Langya, noul virus chinezesc, poate fi „vârful aisbergului” pentru agenţii patogeni nedescoperiţi

Henipavirusul Langya (LayV) a fost prima dată detectat în provinciile nord-estice Shandong şi Henan la finalul anului 2018, dar a fost identificat oficial abia săptămâna trecută de oamenii de ştiinţă.

Prima cercetare ştiinţifică despre acest virus, publicată ca o corespondenţă a unei echipe de cercetători chinezi şi internaţionali în New England Journal of Medicine săptămâna trecută, a primit atenţia cercetătorilor mondiali deoarece există încă o îngrijorare cu privire la focarele de boli. Sute de mii de cazuri noi de COVID-19 sunt încă raportate în întreaga lume în fiecare zi, la aproape trei ani de când noul coronavirus din spatele pandemiei a fost detectat pentru prima dată în China.

Cu toate acestea, cercetătorii spun că nu există nicio dovadă că virusul Langya se răspândeşte între oameni sau că ar fi provocat un focar local de cazuri conectate. Sunt necesare mai multe studii.

Pentru a reduce riscul ca un virus emergent să provoace o criză sanitară „este absolut necesar să se efectueze o supraveghere activă într-un mod transparent şi colaborativ la nivel internaţional”, a spus Wang, profesor la Duke-National University of Singapore Medical School.

Un nou virus

Primele indicii ale prezenţei unui nou virus au apărut în 2018, atunci când un fermier în vârstă de 53 de ani a mers la un spital din oraşul Qingdao din provincia Shandong, cu febră, dureri de cap, tuse şi greaţă, conform cercetărilor.

Când au fost examinate probele de testare ale acestui pacient, oamenii de ştiinţă au descoperit un virus nou, legat de viruşii Hendra şi Nipah, agenţi patogeni letali, care fac parte dintr-o familie necunoscută pentru răspândirea de la om la om.

În următoarele 32 de luni s-au făcut mai multe teste, iar alţi 34 de pacienţi au fost identificaţi cu virusul, având aceleaşi simptome: tuse, greaţă, febră, dureri de cap.

Deşi toţi şi-au revenit, nu au fost monitorizaţi pentru probleme pe termen lung, a adăugat Wang, profesor la Duke-National University of Singapore Medical School, scrie CNN.

Având în vedere că din cei 35 de pecineţi, doar 4 nu erau fermieri, au fost efectuate teste şi pe animalele din gospodăriile pacienţilor. Un număr mic de capre şi câini au fost identificate cu virusul.

Adevărata descoperire a venit atunci când au testat mostre prelevate de la animalele sălbatice mici şi au descoperit 71 de infecţii la două specii de scorpie, ceea ce a determinat oamenii de ştiinţă să sugereze că acestea ar putea fi acolo unde virusul circulă în mod natural.

„Ceea ce rămâne neclar este modul în care virusul a ajuns în oameni, a spus Wang.

Lipsă de studii

La nivel global, se crede că 70% dintre bolile infecţioase emergente au ajuns în coprul uman prin contactul cu animalele. Fenomenul, potrivit oamenilor de ştiinţă, s-a accelerat pe măsură ce oamenii au ajuns să trăiască în medii mai sălbatice.

Oamenii de ştiinţă care nu sunt implicaţi în noua cercetare au convenit că este nevoie de mai multe lucrări pentru a înţelege virusul Langya şi a confirma cele mai recente descoperiri. De asemenea, ei au subliniat că este imperios ca viruşii care se pot răspândi de la animale la oameni să fie urmăriţi.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale