Cerere şoc. Dan Voiculescu, acuzat de corupţie, solicită anularea privatizării ICA pentru care a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare

Cerere şoc. Dan Voiculescu, acuzat de corupţie, solicită anularea privatizării ICA pentru care a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare

UPDATE Dan Voiculescu a declarat la ieşirea din sala de judecată că unul dintre avocaţi a solicitat instanţei anularea privatizării Institutul de Cercetări Alimentare, iar el să-şi ia înapoi terenul şi clădirile institutului şi să îşi recupereze banii investiţi.

„Un avocat a ridicat problema anulării privatizării care înseamnă ca ei (statul - n.r.) să îşi ia terenul şi clădirile alea superbe şi să le vândă cu 60 de milioane, cât cred ei că valorează, iar eu să îmi recuperez toţi banii pe care i-am băgat în ICA în 12 ani. Vă asigur că este o sumă foarte mare. Aş prefera să se ia această decizie. Aş prefera să îmi dea banii înapoi şi să îşi ia terenurile şi constructiile", a spus omul de afaceri.

Unul dintre apărători a solicitat instanţei anularea Hotărârii de Guvern prin care ICA a fost transformată din institut de cercetare în societate comercială.

Instanţa urmează să se decidă în acest caz pe 29 aprilie.

UPDATE Dan Voiculescu a ajuns, marţi dimineaţă, la Curtea de Apel Bucureşti.

La intrarea în sediul instanţei, omul de afaceri a precizat că nu are emoţii, mai ales că este Săptămâna Patimilor. Nici de această dată nu a putut să nu facă declaraţii politice spunând că Traian Băsescu spune numai prostii şi că este nenorocit.

„Traian Băsescu spune numai prostii. Mai nenorocit ca el nu e niciunul”, a spus fondatorul PC jurnaliştilor.

Anterior, şeful statului afirmase, duminică seara, despre omul de afaceri că este un „securist nenorocit”.

Pe 8 aprilie, instanţa a constatat că în cauză nu există vicii de procedură şi că se poate trece la judecarea cazului, moment în care judecătorul Stan Mustaţă a arătat că formulează cerere de abţinere.

Magistratul a explicat că în urma unor materiale de presă „neadevărate“, în care se relatează presupuse interese ale sale în acest dosar, doreşte să formuleze cerere de abţinere, pentru eliminarea oricăror dubii sau suspiciuni. Astfel, instanţa a amânat judecarea dosarului pentru o săptămână, timp în care va fi soluţionată cererea de abţinere a magistratului.

Colegii judecătorului i-au respins însă cererea.

Dan Voiculescu, 5 ani de închisoare cu executare

În 26 septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Dan Voiculescu la cinci ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani.

Instanţa a constatat că a fost împlinit termenul de prescripţie specială şi a dispus încetarea procesului penal pentru cealaltă infracţiune de care a fost acuzat Dan Voiculescu de către procurorii DNA, respectiv cea de folosire, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Gheorghe Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş, Corneliu Popa, Cătălin Sandu Jean, Vlad Săvulescu şi Flavius Adrian Pop au fost condamnaţi la şase ani de închisoare cu executare. Instanţa a mai dispus condamnarea la câte cinci ani de închisoare cu executare a lui Gheorghe Sin, Constantin Baciu, Alexandru Petre, Grigore Marinescu şi Vica Ene.

În cazul lui Marian Gheorghe Domnişoru, instanţa a dispus încetarea procesul penal, constatând că acesta a decedat în cursul procesului penal.

Sentinţa a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va da o decizie definitivă în acest dosar.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Judecătorul Stan Mustaţă, obligat să îl judece în continuare pe Dan Voiculescu

Cererea de recuzare formulată marţi de judecătorul Stan Mustaţă, în dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA), a fost respinsă. Magistratul ceruse să se abţină pe motiv că în presă au apărut materiale „neadevărate“ despre presupuse interese ale acestuia.

De ce s-a recuzat magistratul Curţii de Apel care refuză să-l judece pe Dan Voiculescu

Unul dintre cei doi magistraţi care judecă dosarul privind privatizarea ICA, în care este judecat omul de afaceri Dan Voiculescu (foto) pentru corupţie a formulat ieri o cerere de abţinere. Motivul: în presă au apărut materiale „neadevărate“ despre presupuse interese ale acestuia.

Procesul în care Dan Voiculescu este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de cercetări Alimentare (ICA) urmează să fie reluat pe 27 iunie când urmează să fie audiat un alt inculpat în dosar, Vlad Nicolae Săvulescu, dar şi trei martori. La termenul de astăzi a fost audiat şi omul de afaceri Dan Voiculescu. Frauda estimată în acest caz a fost evaluată de procurori la 60 de milioane de euro.

Tribunalul Bucureşti a respins astăzi cererea fostului senator, Dan Voiculescu, de a-l audia în dosarul său de corupţie, în calitate de martor, pe preşedintele Traian Băsescu. În schimb, instanţa a acceptat reaudierea lui în dosar. Magistraţii au judecat marţi un nou termen în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), în care Dan Voiculescu este acuzat de corupţie.

Tribunalul Bucuresti a respins astăzi cererea lui Dan Voiculescu de a returna dosarul de corupţie al privatizării Institutului pentru Cercetări Alimentare (ICA) la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA). Judecarea cauzei va continua cu termen pe 30 aprilie. La termenul din 9 aprilie, fostul senator a cerut încetarea procesului şi returnarea dosarului său la DNA.

La cinci ani de la debutul procesului, judecătorii vor asculta, astăzi, pledoariile finale în procesul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare în care omul de afaceri este acuzat de spălare de bani. Procurorii cer pedeapsa cu închisoarea pentru liderul Partidului Conservator. Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă până la 12 ani de închisoare. Instanţa a anunţat că va da sentinţa peste 2 săptămâni.

Mugur Ciuvică tremură din toate încheieturile, vocea îi tremură şi ea, iar gazetarii adunaţi ciorchine în jurul său, la ieşirea de la DNA, observă asta. „Tremur pentru că pe mine tot timpul mă emoţionează băsiştii”, bravează Ciuvică, deşi e mai rezonabil să credem că emoţia i se datora celor petrecute înăuntru.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Încă o dovadă a „corectitudinii” occidentale... Ți se face scârbă când citești așa ceva...

2 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”

3 Sisteme de apărare aeriană din Crimeea ar fi fost lovite cu rachete ATACMS

4 Așa o fi, cum zice omul ăsta?

5 Voi vedeți ce le fac ucrainenii rușilor?