CERN plănuieşte să construiască un accelerator de particule cu diametrul de 100 de kilometri

Specialiştii de la CERN plănuiesc să construiască o nouă generaţie de accelerator circular de particule, sub forma unui inel superconductor cu diametrul de 100 de kilometri, mai mare decât dispozitivul său actual, LHC, care este deja cel mai puternic din lume, au dezvăluit marţi reprezentanţii Organizaţiei Europene pentru Cercetări Nucleare, al cărei sediu se află în Geneva, informează Xinhua.

Cu ocazia publicării unui Raport Conceptual de Design (CDR) pentru viitorul accelerator de particule - Future Circular Collider (FCC) -, savanţii de la CERN au spus că noul proiect "va aduce beneficii întregii comunităţi ştiinţifice din domeniul fizicii particulelor pe parcursul secolului al XXI-lea".



"Obiectivul suprem al FCC este de acela de a construi un inel accelerator de protoni supraconductor, cu o energie de până la 100 TeV, care, prin prisma mărimii sale, va fi mult mai puternic decât LHC (actualul accelerator de particule de la CERN, n.r.)", a declarat Frederick Bordry, directorul departamentului de Acceleratoare şi Tehnologie din cadrul CERN.

Conceput pentru a-i succede lui LHC (Large Hadron Collider), care este deja cel mai mare şi cel mai puternic accelerator de particule din lume şi, deocamdată, cel mai rapid, FCC va utiliza o nouă generaţie de magneţi superconductori cu câmpuri superioare pentru a oferi o gamă vastă de noi oportunităţi în fizică, precum obţinerea unei energii de 100 TeV şi chiar dincolo de acest prag.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Proiect de lege controversat al liderului AUR Petrişor Peiu, acţionar la 20 de companii listate la bursă