Cetățile ridicate de habsburgi de teama turcilor. Ce soartă au avut fortărețe greu de cucerit din România

Ridicate în urmă cu trei secole, cetățile din Alba Iulia, Arad și Timișoara au fost construite pentru a apăra regiunile de amenințarea otomană. Fortificațiile cu dimensiuni impresionante și-au pierdut de mult rolul defensiv, însă au devenit simboluri istorice și turistice ale orașelor.

Cetatea Alba Carolina a rămas, de-a lungul timpului, cel mai vizitat loc din Alba Iulia, un oraș cu peste 60.000 de locuitori, aflat în creștere economică, datorită investițiilor accelerate de rețeaua de autostrăzi din vecinătate și susținute de turism și de universitatea locală.

Alba Iulia este cunoscută ca locul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, însă povestea sa începe încă din vremea anticului Apulum, unul dintre cele mai mari orașe din Dacia romană, unde a staționat Legiunea a XIII-a Gemina.

Cetatea Alba Carolina, clădită în două decenii

În Evul Mediu, Alba Iulia, numită și Bălgrad, a devenit unul dintre orașele importante ale Transilvaniei, cu o istorie marcată de numeroase tulburări și războaie, iar din 1541 până în 1690 a fost capitala Principatului autonom al Transilvaniei.

La începutul secolului al XVIII-lea, sub autoritatea generalului Eugeniu de Savoia, a fost construit cel mai reprezentativ ansamblu istoric din Alba Iulia: fortificația în stil Vauban, unul dintre cele mai bine păstrate și mai mari astfel de edificii din Europa.

„La data de 4 noiembrie 1715, în prezența oficialităților, începeau lucrările de construcție a celei mai importante fortificații habsburgice din Transilvania, cetatea de la Alba Iulia, numită Alba Carolina în cinstea împăratului Carol al VI-lea de Habsburg. Încheiate după mai bine de 20 de ani, lucrările la cetatea gândită și avizată de prințul Eugeniu de Savoia au fost supervizate de arhitecți militari ca Giovanni Morando Visconti, Joseph de Quadri sau Konrad von Weiss”, arăta Muzeul Unirii din Alba Iulia.

Construcția cetății bastionare de la Alba Iulia a necesitat eforturi uriașe, umane și materiale, la care și-au adus contribuția, în afară de autorități și specialiști, peste 20.000 de oameni.

„Volumul lucrărilor s-a dovedit impresionant, cuprinzând amenajarea unei terase, demolarea orașului și a cetății medievale, iar noua fortificație s-a extins pe o suprafață de puțin peste 70 de hectare, lungimea tuturor zidurilor însumând peste 12 kilometri. Cetatea a fost înzestrată cu un sistem propriu de canalizare, o moară amenajată în bastionul Capistrano, fântâni adânci pentru aprovizionarea cu apă, două pulberării, depozite de alimente, furaje și materiale, ateliere de reparații, servicii și alte amenajări necesare unui efectiv de aproximativ 10.000 de soldați, în timp de război”, arată istoricul cetății Alba Carolina, publicat de Primăria Alba Iulia.

Cea mai bine păstrată cetate Vauban

Cetatea Alba Carolina impresionează prin arhitectura sa militară, caracteristică stilului Vauban. Corpul principal are forma unui heptagon neregulat, iar cele șapte bastioane îi dau imaginea unei stele. Ansamblul, cu ziduri masive de cărămidă, își pierde din sobrietate prin porțile împodobite cu monumente de artă. Tot aici s-au păstrat numeroase vestigii antice, care amintesc de importanța pe care o avea Apulum, unul dintre cele mai mari orașe din Dacia romană.

„Depăşită de noile realităţi istorice, inclusiv de tacticile şi strategiile caracteristice războaielor moderne, cetatea de la Alba Iulia nu a reuşit să-şi îndeplinească rolul de „bastion” al luptei antiotomane, singurele evenimente notabile care pot fi legate de trecutul său fiind răscoala lui Horea (1784-1785) şi revoluţia din Transilvania (1848-1849)”, arată istoricul acesteia.

În Alba Carolina, turiștii pot vizita Catedrala Reîntregirii Neamului, locul unde, în 1922, au fost încoronați regele Ferdinand și regina Maria, și Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Mihail”, una dintre cele mai vechi catedrale gotice din România, locul unde a fost înmormântat Ioan de Hunedoara.

Muzeul Național al Unirii și Sala Unirii sunt alte două clădiri emblematice din incinta cetății, iar un monument ridicat în fața Porții a III-a a cetății amintește de locul martiriului lui Horea, Cloșca și Crișan, în 1785, dar și de locul în care a fost ținut în arest Avram Iancu, liderul moților din Apuseni, în timpul Revoluției de la 1848–1849 din Transilvania.

După 1990, cetatea a trecut printr-un amplu proces de restaurare, care i-a sporit popularitatea și a transformat-o într-unul dintre cele mai apreciate ansambluri istorice din România.

Cetatea Aradului, refăcută de habsburgi

Peste două decenii a durat și construcția Cetății Aradului, așezată la răscrucea drumurilor care legau Banatul de Crișana și Transilvania.

Mare cetate medievală, cu telecabină defectă, după o investiție de patru milioane de euro

La fel ca Alba Carolina, proiectul fortăreței arădene a fost inspirat de stilul Vauban, tip de arhitectură militară apărut în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea și numit după inginerul francez Sébastien Le Prestre de Vauban. Acesta se remarcă prin fortificații în formă de stea, cu bastioane, ziduri joase și groase, șanțuri și linii de apărare dispuse astfel încât să elimine punctele vulnerabile și să permită apărarea din mai multe unghiuri.

„Lucrările au început în anul 1762 şi au durat peste 20 de ani, sub supravegherea şi după planurile elaborate de arhitectul militar austriac Filipp Ferdinand Harsch. Planul cetăţii este în formă stelată, cu şase bastioane, înscriindu-se printre cetăţile de tip Vauban din faza târzie, care încheie totodată evoluţia sistemelor stelare din Transilvania”, arată istoricul cetății, publicat de Centrul de Informare Turistică Arad.

În interiorul cetății au fost ridicate clădirile comandamentului, ale gărzii cetății și mănăstirea-spital, care includea și o biserică în stil baroc. La ridicarea cetății au participat peste 1.500 de familii din împrejurimi, iar pentru amenajarea ei au fost demolate 169 de case.

Fortificația a găzduit permanent o garnizoană militară, însă, la fel ca Cetatea Alba Carolina, nu a fost pusă în situația de a-și îndeplini rolul de apărare a imperiului în fața amenințărilor externe. În timpul Revoluției de la 1848–1849, cetatea a fost asediată vreme de nouă luni de trupele revoluționare ungare. Din cetate, garnizoana a bombardat orașul în vara anului 1849, iar ulterior fortăreața a devenit cunoscută și ca închisoare militară. Aici au fost închiși numeroși revoluționari, inclusiv cei 13 generali executați de autoritățile militare austriece în apropierea cetății, la 6 octombrie 1849.

Spre deosebire de Cetatea Alba Carolina, Cetatea Aradului nu este deschisă în mod obișnuit publicului, fiind folosită în continuare în scop militar.

Bastionul rămas din marea cetate a Timișoarei

Cetatea Timișoarei, din care s-a păstrat doar o mică parte, a fost reclădită din temelii în secolul al XVIII-lea, după ce armatele prințului Eugeniu de Savoia au cucerit vechea cetate a Timișoarei, centrul de putere al regiunii aflate până atunci în stăpânirea otomanilor.

Rolul principal în reconstrucția orașului i-a revenit contelui Claude Florimond de Mercy, guvernator al Banatului, care a coordonat transformarea fostei cetăți otomane într-un oraș modern, de inspirație occidentală. Unii istorici arată că orașul-garnizoană, dezvoltat în jurul fortificațiilor de tip Vauban, a urmat modelul unor centre europene precum Praga, Cracovia sau Pressburg (astăzi Bratislava).

La fel ca fortificațiile din Alba Iulia și Arad, cetatea Timișoarei a fost asediată în timpul Revoluției de la 1848–1849.

În schimb, dezvoltarea orașului a impus demolarea bastioanelor sale. Cetatea fortificată a Timișoarei, cu bastioane, valuri și șanțuri de apărare, a fost demontată sistematic la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Bastionul Theresia a fost însă păstrat, deoarece aici își aveau sediul unele instituții, iar prezența sa nu împiedica dezvoltarea orașului sau circulația dintre Cetate și cartierul industrial Fabric.

Marile cetăți ale României, reclădite din ruine. Monumentele neglijate în trecut au redevenit emblemele orașelor

„Spre deosebire de celelalte opt bastioane, acesta era închis din toate părțile, printre funcțiile sale numărându-se și apărarea Porții Transilvaniei. În anul 1734 era complet finalizat, fiind inclus în primul inel de fortificare și primind numele de Bastionul Theresia, în cinstea reginei Maria Terezia. În afara acestui fragment, s-au mai păstrat încă trei fragmente mai mici, în apropierea sensului giratoriu de la Clinicile Noi, în incinta Parcului Botanic și lângă Piața 700”, informa Muzeul Național al Banatului.

Cetatea mutată din Ada Kaleh

Insula Ada-Kaleh a avut un rol strategic datorită poziției sale, fiind considerată de istorici „cheia de pătrundere spre Transilvania, Ungaria, Serbia, Bulgaria, România”. Importanța insulei de pe Dunăre era dată de faptul că domina drumurile de pe ambele maluri ale fluviului, într-un sector unde relieful obliga circulația să treacă sub focul cetății.

După cucerirea sa de către austrieci, în 1717, pe insulă a fost construită o cetate de tip Vauban, care avea să devină în secolele următoare adăpost al comunităților de aici. La sfârșitul anilor ’60, odată cu amenajarea Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I, insula Ada-Kaleh a fost scufundată sub ape, iar cetatea sa de tip Vauban a fost strămutată parțial pe Insula Șimian.

Cetățile Făgărașului, Oradiei și Devei păstrează și ele bastioane solide care amintesc de importanța militară din trecut a a acestora.