Cezar Irimia (FABC): I-am scris doamnei Merkel cu privire la importul de medicamente din România

Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România, Cezar Irimia, a afirmat joi că i-a adresat cancelarului german Angela Merkel o scrisoare cu privire la importul de medicamente din țara noastră.

"Scrisoarea este o rugăminte față de cancelarul Angela Merkel să facă ceva, cumva, să oprească acest import din piața românească pentru că ne privează pe noi, pacienții, de medicamente. Acest comerț intracomunitar este legal, dar dânsa ar putea să recomande să nu se mai importe din România. Cam asta este pe scurt, am apelat la mila ei până la urmă, pentru că alor noștri guvernanți nu le pasă de noi, am apelat la compasiune pentru noi și am cerut să avem și noi aceleași șanse ca pacienții din Germania. (...) Să nu se mai importe din România medicamente. (...) Ne-am adresat dnei Merkel pentru că aproape toate medicamentele din România ajung în Germania", a declarat Cezar Irimia pentru AGERPRES.

În ceea ce privește medicamentele oncologice uzuale, acesta a spus că, în acest moment, lipsesc de pe piața românească 6 — 7 medicamente pentru copii, iar în total nu se găsesc cel puțin zece medicamente.

"6 — 7 medicamente lipsesc doar la copii, 10 medicamente cel puțin lipsesc de pe piață, sunt aduse sporadic, cu intermitență, se depășesc limitele de repetare a chimioterapiei, de tratament la pacienți, unele sunt întrerupte pentru că nu se găsesc aceste medicamente, iar restul pacienților apelează la prieteni să le fie aduse din străinătate, iar cei de la granița cu Bulgaria sau Ungaria se aprovizionează din aceste state responsabile cu pacienții lor", a arătat Irimia.

AGERPRES/(A — autor: Carmen Velicu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 VIDEO „Noi luptăm din nou cu Europa, care a fost sursa tuturor nenorocirilor și a tot răului din istoria omenirii, a două războaie mondiale”

2 Noi amănunte despre tentativa de lovitură de stat din China / Lui Xi Jinping i-ar fi trecut glonțul pe la urechi la propriu!

3 BREAKING Uite unde sunt bănișorii noștri, uite de ce au tăiat pensiile! / Banca de stat Eximbank susține că a avertizat guvernele Ciucă și Ciolacu că st…

4 STENOGRAME „Nu crede că vorbesc cu Nicușor…E agitat rău, a luat-o cu capu’, nu? / E și variantă cu Voineag”

5 Aliați neliniștiți și Fox News: momentul în care Trump a înțeles că situația din Minneapolis îi scapă de sub control