CFR Cluj trece cu 3-1 de FCU Craiova și este la doar un punct de rapid Rapid, dar cu un meci mai puțin

CFR Cluj trece cu 3-1 de FCU Craiova și este la doar un punct de rapid Rapid, dar cu un meci mai puțin

CFR Cluj și-a luat revanșa după eșecul din tur, învingând-o pe FCU Craiova cu scorul de 3-1, în ultimul meci al etapei a 17-a din Liga 1. În tribune s-au aflat doar 2.000 de spectatori.

Foto: https://www.facebook.com/FCUniversitateaOFFICIAL/

Foto: https://www.facebook.com/FCUniversitateaOFFICIAL/

Calificată în play-off-ul Conference League, CFR Cluj a reușit și să se apropie la un singur punct de ocupanta locului doi din SuperLiga, în condițiile în care Rapidul a pierdut ieri derby-ul cu FCSB de pe Arena Națională, scor 1-3. Clujenii au și un meci mai puțin disputat în comparație cu trupa lui Adrian Mutu.

Meciul disputat la Cluj a avut ritm și multe ocazii. Calitatea jucătorilor avea să facă diferența, în favoarea campioanei.

Janga a deschis scorul la capătul primului sfert de oră. Atacantul din Curacao a citit perfect centrarea lui Yeboah, i-a luat fața lui Duarte și l-a învins pe Popa cu o finalizare din cădere, plasată la colțul scurt în minutul 16 al jocului.

Prima bară a meciului a venit în minutul 20 și i-a aparținut lui Yeboah, cu un șut superb. Peste 3 minute, a dat și Craiova în bară, prin Chițu.

CFR și-a mărit avantajul, cu noroc, pentru că balonul a fost deviat în prealabil de același Duarte. Cristi Manea - angajat excelent de Ciprian Deac - a majorat avantajul gazdelor: voleu la transversală ('33).

Nu mai puțin de alte două bare au mai fost până la pauză, semnate de Muhar ('41) și Bauza ('44).

FCU Craiova a sperat că poate reintra în meci odată cu golul reușit de George Ganea în minutul 61, numai că „dropul” lui Yeboah a risipit orice emoție în privința deznodământului final ('67). 3-1 pentru CFR, cu atât a câștigat și FCU Craiova întâlnirea din tur disputată pe „Ion Oblemenco”.

Lui Yeboah tot Deac i-a pasat decisiv. Astfel, cu cele două assisturi izbutite astăzi, Deac a ajuns la 80 de pase decisive în 362 de meciuri jucate pe prima scenă, în care a şi marcat de 80 de ori!

Urmărește conferința de presă de la finalul partidei cu CFR Cluj: https://fb.watch/gFcT0dCFll/

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

5 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”