CFR și-a adjudecat fără drept de apel victoria în derby-ul cu Universitatea Cluj

CFR și-a adjudecat fără drept de apel victoria în derby-ul cu Universitatea Cluj

CFR Cluj a câştigat categoric derby-ul local cu Universitatea Cluj, cu scorul de 4-0 (2-0), joi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 21-a a Superligii de fotbal.

Foto: sportpictures.eu

Gazdele au deschis scorul după circa 100 de secunde, prin Karlo Muhar (2), în urma unui corner. Daniel Bîrligea (41) a majorat diferenţa din pasa lui Durel Avounou. Nigerianul Philip Otele a reuşit dubla după pauză (77, 86), primul din pasa lui Ermal Krasniqi, iar al doilea după erori mari în careul oaspeţilor comise de Robert Silaghi şi de Bogdan Mitrea. CFR a mai avut ocazii mari prin Bîrligea (24 - bară, 29 - şut în portarul Plamen Iliev), Otele (14 - Iliev a respins în bară, 79 - singur cu Iliev) şi Luka Juricic (90+3, Lucas Masoero a respins de pe linia porţii).

Cele mai mare ocazii ale Universităţii i-au aparţinut lui Ianis Stoica, al cărui gol (34) a fost anulat pentru ofsaid la Elvis Manu, iar în min. 52 a trimis cu capul pe lângă poartă.

Cu acest succes, CFR termină anul pe locul al doilea în clasament. Echipa antrenată de Andrea Mandorlini a pus capăt unei serii de şase meciuri consecutive fără victorie, trei egaluri şi trei eşecuri.

CFR rămâne singura echipă neînvinsă pe teren propriu în acest sezon.

Universitatea Cluj, în schimb, a pierdut primul său meci în deplasare în această stagiune.''U'' încheie anul cu două eşecuri consecutive.

În tur, CFR Cluj s-a impus cu scorul de 4-3.

FC CFR 1907 Cluj - FC Universitatea Cluj 4-0 (2-0), Stadion ''Dr. Constantin Rădulescu'' - Cluj-Napoca Au marcat: Karlo Muhar (2), Daniel Bîrligea (41), Philip Otele (77, 86).

Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Stelian Slabu (Braşov); al patrulea oficial: Rareş George Vidican (Satu Mare)

Arbitru video: Sebastian Colţescu (Bucureşti); arbitru asistent video: Ciprian Florin Danşa (Satu Mare)

Observatori: Octavian Şovre (Satu Mare) - CCA, Bogdan Buhuş (Bârlad) - LPF

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit / „Niciun semn de viață” la locul accidentului, spune televiziunea de stat iraniană

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?