Charlie Hebdo: Suspecții se aflau pe lista neagră americană a teroriștilor

Cei doi presupuși autori ai atentatului contra săptămânalului satiric Charlie Hebdo se aflau "de mai mulți ani" pe lista neagră americană a terorismului, a făcut cunoscut un oficial american din cadrul forțelor de ordine, citat de AFP.

Frații Chérif și Said Kouachi, 32 și 34 de ani, suspectați că sunt responsabili de moartea a 12 persoane în sediul din Paris al revistei satirice franceze, figurau "pe lista noastră de supraveghere de mai mulți ani", a declarat acest oficial, sub acoperirea anonimatului.

Cei doi indivizi, căutați în continuare de forțele de ordine franceze în nordul Franței, se află în bazele de date americane ale persoanelor suspectate de terorism, inclusiv pe faimoasa "No Fly List" care interzice celor care figurează acolo să urce la bordul unui avion din sau spre Statele Unite.

Cel mai dintre frați, Said, a petrecut "câteva luni" antrenându-se cu arme de luptă alături de un membru al organizației Al-Qaida, în 2011, în Yemen, după care s-a întors în Franța, a precizat pentru New York Times un alt oficial american cu rang înalt.

În pofida nopții, cu ajutorul a cinci elicoptere, operațiunile de căutare continuau joi seară în nordul Franței, unde au fost localizați cei doi presupuși autori ai atentatului comis miercuri dimineață la Paris.

Atentatul a fost salutat joi de gruparea jihadistă Statul Islamic al cărei post de radio i-a calificat "eroi" pe autorii masacrului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …