Chile: Alegătorii au votat în favoarea unei modificări din temelii a Constituţiei moştenite de la Pinochet

Chile: Alegătorii au votat în favoarea unei modificări din temelii a Constituţiei moştenite de la Pinochet

Partidele de stânga care vor o schimbare din temelii a Constituţiei chiliene moştenite de la dictatura militară a lui Augusto Pinochet (1973-1990) le devansează pe cele ale dreptei conservatoare, dar independenţii se află în frunte în urma scrutinului care va desemna Adunarea constituantă ce va elabora noua lege fundamentală, transmite luni AFP.

Cele două liste care reunesc candidaţi de stânga (mergând de la centru-stânga până la partidul comunist), ce vor să propună un nou model pentru Chile, cu o serie de drepturi sociale - precum educaţia, sănătatea sau locuinţa - garantate, întrunesc 33% din sufragii, după numărarea a 64% din buletinele de vot.

Cu 21% din sufragii, dreapta la putere care apără sistemul actual, ce ar fi favorizat creşterea economică a ţării, nu dispune de controlul asupra deciziilor Adunării constituante, ce va compusă din 155 de membri aleşi pe o bază paritară şi în care 17 locuri sunt rezervate celor zece populaţii indigene.

Candidaţii independenţi - actori, scriitori, profesori, lucrători sociali, avocaţi -, dintre care mulţi au participat la cea mai mare mişcare socială din ultimele decenii, declanşată în octombrie 2019 pentru a cere o societate mai egalitară, au obţinut restul de voturi, devansând partidele tradiţionale.

În lipsa sondajelor, niciun analist nu a anticipat o asemenea performanţă a independenţilor sau rezultatul mediocru al dreptei la putere, unită cu extrema dreaptă pe o singură listă, înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

'Forţa electorală a independenţilor este mult mai importantă decât se credea şi aceasta confirmă că chilienii s-au săturat de partidele tradiţionale. Sistemul politic este pe cale să se reconfigureze (...) dar este o situaţie complexă, pentru că va trebui negociat cu fiecare dintre independenţi şi ţinut cont de fiecare dintre poziţiile lor în cadrul Adunării constituante', a comentat Mireya Davila, de la Institutul pentru afaceri publice al Universităţii din Chile.

O altă lecţie importantă a acestui scrutin, întins pe două zile din cauza epidemiei de COVID-19, este dezamăgirea alegătorilor, care s-au prezentat la urne doar în proporţie de 37% din cei 14,9 milioane de înscrişi.

Javier Macaya, preşedintele Uniunii Democratice Independente (UDI), cel mai mare partid de dreapta din Chile, a declarat că ţara 'a dat un semnal pe care trebuie să fim capabili să-l ascultăm. Blocurile politice tradiţionale au fost abandonate de alegători'.

Rescrierea Constituţiei a fost una din revendicările reieşite din mişcările sociale violente din octombrie 2029. Noua lege fundamentală o va înlocui pe cea redactată în 1980 sub regimul militar al lui Augusto Pinochet.

Schimbarea Constituţiei actuale, care limitează puternic acţiunea statului şi o promovează pe cea privată în toate sectoarele, mai ales în educaţie, sănătate şi pensii, este văzută ca esenţială pentru reforme sociale profunde într-una din cele mai inegalitare ţări din America Latină.

Potrivit sondajelor, peste 60% dintre chilieni cred că actuala Constituţie a creat un sistem în beneficiul unui mic număr de privilegiaţi.

Acest proces electoral este şi primul din lume în care este aleasă o Adunare constituantă pe o bază paritară, cu un număr egal de femei şi de bărbaţi.

Noua Constituţie trebuie elaborată într-un termen de nouă luni, ce poate fi prelungit cu alte trei. Ea urmează să fie supusă aprobării în 2022 în cadrul unui referendum cu participare obligatorie. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 „Iub, te-am regulat cum trebuie?” / Dragnea, încornorat ca ultimul gușfarete

2 Zvon...

3 „Vrem 1,5 milioane euro sau publicăm pozele“

4 O dobitoacă

5 AUDIO Profesorul Cordoș, înregistrat când înapoiază mita după trei luni de la decesul pacientului