China a lansat primul său telescop spațial pentru studierea materiei întunecate

China a lansat joi, de la centrul Jiuquan, din provincia Gansu, primul său telescop spațial pentru studierea materiei întunecate, aceasta fiind cea dintâi etapă a unui program de punere pe orbită a patru sateliți științifici care va continua în 2016, informează EFE citând agenția Xinhua. Satelitul cântărește 1,9 tone, va fi transportat de o rachetă propulsoare Lungul Marș 2-D și va fi plasat pe o orbită situată la 500 de kilometri înălțime față de Pământ.

În primii doi ani de la lansare, telescopul va efectua observații în toate direcțiile, iar apoi se va concentra pe regiunile care vor părea a fi de mai mare interes. Satelitul va monitoriza direcția de deplasare, energia și încărcătura electrică a unor particule spațiale de mare energie. Cercetătorii chinezi speră să obțină un prim set de rezultate provizorii în a doua jumătate a anului viitor.

Următorul satelit lansat în cadrul acestui program va realiza experiențe din domeniul fizicii cuantice, iar al doilea va avea la bord un telescop cu raze X cu lungime de undă mică, așa-numite 'raze X dure', cu care va analiza găuri negre, stele de neutroni și alte fenomene cu considerabile emisii de raze X și Gamma.

Cel de-al patrulea satelit din această serie va conține un laborator recuperabil în care se vor efectua 19 experimente biologice și legate de fizica fluidelor.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români