China amenință cu „măsuri ferme” în legătură cu prezența vicepreședintelui Taiwanului pe teritoriul american

China a amenințat cu „măsuri ferme şi energice” în contextul vizitei efectuate în Statele Unite de vicepreşedintele Taiwanului, William Lai, relatează AFP, potrivit Agerpres .

William Lai FOTO EPA-EFE

William Lai FOTO EPA-EFE

„China monitorizează îndeaproape evoluţia situaţiei şi va lua măsuri ferme şi energice pentru a-şi proteja suveranitatea şi integritatea teritorială”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe de la Beijing, potrivit unui comunicat.

Regimul de la Beijing consideră Taiwanul drept o „provincie rebelă” pe care încă nu a reunit-o cu restul teritoriului pe care îl controlează de la sfârşitul războiului civil chinez, în 1949.

„China se opune ferm oricărei forme de contact oficial între Statele Unite şi Taiwan şi se opune ferm ca separatişti care susţin independenţa Taiwanului să se deplaseze în Statele Unite”, a subliniat Ministerul chinez al Afacerilor Externe.

„Statele Unite şi Taiwanul, în coluziune, îi permit lui William Lai să exercite activităţi politice în Statele Unite sub pretextul unui tranzit”, ceea ce „aduce grav atingere suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Chinei”, insistă instituția citată.

Oficial, potrivit Taiwanului, William Lai urmează pur şi simplu să „tranziteze” Statele Unite, la fel ca preşedinta Tsai Ing-wen, la începutul lunii aprilie, înainte de a ajunge în Paraguay pentru a asista la învestirea noului preşedinte, Santiago Peńa.

Paraguay este una dintre ultimele ţări care a recunoscut oficial Taiwanul, notează AFP. William Lai a postat duminică o fotografie în care afirmă că a sosit la New York.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR