China avertizează că programul nuclear al Coreii de Nord se accelerează (presă)

China avertizează că programul nuclear al Coreii de Nord se accelerează (presă)

Specialiștii chinezi în domeniul nuclear estimează că este posibil ca Phenianul să se afle deja în posesia a 20 de focoase nucleare și că are capacități de îmbogățire a uraniului suficiente pentru a dubla această cifră până în 2016, informează joi Wall Street Journal. Aceste estimări au fost aduse la cunoștința specialiștilor americane cu prilejul unei reuniuni în februarie, adaugă cotidianul. Cifrele sunt cele mai mari avansate vreodată de Beijing și sunt superioare celor ale Washingtonului, care a evocat între 10 și 16 focoase nucleare.

Siegfried Hecker, specialist în programul nuclear nord-coreean și care a fost prezent la întrevederea din februarie, estimează că provocarea actuală a comunității internaționale de a încerca să determine Phenianul să renunțe la programul său nuclear este cu atât mai mare.

"Cu cât cred mai mult că dispun de un arsenal nuclear funcțional și disuasiv, cu atât va fi mai dificil săi-i convingem să renunțe la el", a declarat Siegfried Hecker pentru Wall Street Journal.

Beijingul este din ce în ce mai preocupat de ambițiile militare ale aliatului său. Evaluarea la care face referire WSJ este doar ultima dintr-o serie de studii ale specialiștilor conform cărora Phenianul avansează mai repede decât era prevăzut în materie.

Cercetătorii americani au estimat recent că programul nuclear nord-coreean se va dezvolta în cursul următorilor cinci ani până, în ipoteza cea mai pesimistă, la acumularea unui stoc de 100 de arme atomice până în 2020.

Coreea de Nord a efectuat trei teste nucleare, în 2006, 2009 și 2013, care au transformat-o în ținta mai multor serii de sancțiuni internaționale. De asemenea, Phenianul are un program de rachete balistice extrem de activ, notează AFP. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Maneaua care a înnebunit planeta. Melodia este în centrul unei controverse uriaşe

2 Justiția din Ro a comis-o din nou! Asta e din aia jegoasă, făcută în nesimțire!

3 VIDEO Asta cu cei doi militari ucraineni de origine română, tată și fiu, o fi adevărată?

4 Așa o fi?

5 O dezvăluire care dă de gândit / „Din păcate, nu am avut ocazia să-l cunosc pe Zelensky în persoană. Probabil că are alte lucruri de făcut”