China denunţă drept o provocare trecerea celor două nave de război americane prin Strâmtoarea Taiwan

Două nave de război americane au traversat joi Strâmtoarea Taiwan generând proteste din partea autorităţilor chineze de la Beijing , a doua misiune de acest tip a marinei SUA în această lună, la aproape două săptămâni după ce un grup chinez de portavioane a folosit aceeaşi cale navigabilă, informează joi Reuters.

Ministerul chinez al apărării a denunţat traversarea, calificând-o drept o "provocare" şi "o demonstraţie de forţă" şi adăugând că nave şi avioanele chineze au urmărit navele americane.

Trecerea acestor nave trimite un mesaj greşit susţinătorilor independenţei Taiwanului şi reprezintă o ameninţare serioasă la adresa păcii şi a stabilităţii", se arată în luarea de poziţie a ministerului chinez al apărării.

"Armata Populară de Eliberare a Chinei menţine un nivel ridicat de alertă în orice moment, răspunde la toate ameninţările şi provocările în orice moment şi apără cu hotărâre suveranitatea naţională şi integritatea teritorială", a afirmat ministerul de la Beijing.

Ministerul apărării din Taiwan a declarat că navele au trecut prin strâmtoare în direcţia nordică, menţionând evenimentul drept o "misiune obişnuită". Forţele armate din Taiwan au monitorizat navigaţia, iar situaţia este "ca de obicei", a adăugat aceasta. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Ce avem noi aici? / Băluță, cu prospătura la Paris?

4 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii

5 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția