China îi aduce un omagiu lui Lee Kuan Yew, "strategul" statului modern Singapore

China i-a adus un omagiu luni fondatorului statului modern Singapore, Lee Kuan Yew, decedat la vârsta de 91 de ani, salutând un "strateg" și "un om de stat asiatic cu o influență incomparabilă", scrie AFP.

Născut într-o familie de origine chineză, fostul prim șef al guvernului din Singapore s-a stins din viață luni într-un spital din orașul-stat, a făcut cunoscut fiul acestuia, premierul Lee Hsien Loong.

"Lee Kuan Yew a fost, de asemenea, un strateg care a avut în același timp valori orientale și o viziune internațională", a subliniat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al diplomației chineze, Hong Lei.

China își exprimă "întreaga simpatie și sincerele sale condoleanțe guvernului din Singapore, populației și rudelor lui Lee Kuan Yew după decesul acestuia", a adăugat Hong.

Potrivit site-ului de informații Neatease, Lee Kuan Yew a efectuat nu mai puțin de 33 de vizite în China cu începere din 1976.

Lee Kuan Yew va rămâne ca principalul artizan al transformării statului-oraș, pe parcursul a trei decenii, într-una din cele mai înfloritoare economii din Asia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan